Categories: Administratie

Trotuarele din Timisoara, reparate cu opt milioane de euro

Timișorenii nu-și vor mai rupe picioarele pe trotuarele ferfeniță din oraș. Primăria a reușit, în sfârșit, să încheie licitația care va desemna firmele care vor repara și construi, în următorii patru ani, căile de acces pietonal. La fel ca în cazul străzilor, Timișoara va fi împărțită în șase sectoare, de care se va ocupa câte o firmă.

Numele firmelor care au tras lozul câștigător la reabilitarea trotarelor va fi anunțat în săptămânile următoare, deoarece suntem încă în perioada de contestații. „Am reuşit să încheiem licitaţia pentru reabilitarea trotuarelor. Am reparat anul trecut multe trotuare și am fi făcut mult mai mult la acest capitol, dar mereu ne-am blocat cu licitaţia de contractare a unor noi firme. Ne bucurăm că licitaţia s-a încheiat şi de îndată ce ieşim din iarnă vor începe lucrările pe un front larg”, a declarat primarul Nicolae Robu. Conform acestuia, anul trecut, în Timișoara au fost rebilitați 40 de kilometri de trotuare.

Contractele pentru cele șase firme vor fi întocmite pe durata a patru ani, suma pentru fiecare sector fiind de șase milioane de lei. În total, municipalitatea alocă 36 de milioane de lei pentru ca timișorenii să aibă parte de trotuare civilizate. Lucrările vor începe în tot orașul, în funcție de recomandările consiliilor de cartier. „Vom acorda prioritate zonelor din preajma școlilor, dispensarelor, cabinetelor medicilor de familie. Suntem conștienți că din punct de vedere al infrastructurii pietonale trebuie să facem mari eforturi să ajungem la standardele pe care ni le dorim”, a spus viceprimarul Dan Diaconu.

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

Primăria Timișoara analizează cinci oferte pentru viitorul sistem de ticketing. Finanțarea, fără bani din PNRR

Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…

42 de minute ago

Francofonia, celebrată la UPT: o călătorie culturală între limbă, film și literatură

Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…

O oră ago

DRDP Timișoara, nevoită să curețe din nou gunoaiele aruncate de oameni pe marginea drumurilor/VIDEO

Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…

2 ore ago

Primăria Timișoara inaugurează, în sfârșit, baza sportivă din Mehala

Deschiderea activității pe noua bază sportivă din Mehala va avea, în sfârșit loc, la luni…

2 ore ago

Panică mare la ISC Timiş, după schimbarea conducerii la nivel naţional. Inspectorul şef Ioan Cornel Furdui, ca şi pe făraş

În interiorul Inspectoratului Judeţean de Construcţii Timiş s-a instaurat o mare agitaţie după ce, săptămîna…

3 ore ago

Pacientul ştia: infarctul bugetar din 2026. Nu e criză. E infarct

Infarctul bugetar din 2026 nu este o surpriză. Este rezultatul unui diagnostic ignorat timp de…

5 ore ago