Marilen Pirtea rector UVT
În plină fierbere legată de candidatul cu care ar putea „ataca” Colegiul III Deputați, surse din PSD Timiş susţin o ipoteză interesantă. Rectorul Universităţii de Vest, Marilen Pirtea, ar putea fi candidatul USD la aceste alegeri, care vor fi organizate după ce Maria Grapini va demisiona din funcţie, ea fiind pe lista USD la europarlamentare.
Anumiți membri PSD cred că Marilen Pirtea ar fi singura variantă cu care USD s-ar putea impune pe un colegiu de deputaţi în Timişoara. Social-democraţii se tem de o campanie agresivă a primarului Nicolae Robu, care ar putea merge de mână prin colegiu alături de candidatul PNL. Marilen Pirtea era cunoscut în urmă cu câţiva ani ca un apropiat al PDL. După ce a ajuns rector, el a negat însă că ar avea vreo legătură cu democrat-liberalii. Preşedintele PSD Timişoara, deputatul Sorin Grindeanu, care fără îndoială va avea un cuvânt greu de spus în desemnarea candidatului USD la alegerile de pe Colegiul III, a susţinut în mai multe rânduri că ar putea apărea o personalitate din mediul universitar şi nu exclude o surpriză. Această variantă are însă un punct slab care nu trebuie trecut cu vederea: pentru un mandat de doi ani de deputăție, Marilen Pirtea și-ar pierde fotoliul de la UVT. Un alt candidat vehiculat de cei din PSD Timiş este medicul Florin Bîrsăşteanu, în prezent consilier local.
Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…
Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…
Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…
În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…
ADR Vest și Primăria Timișoara au semnat contractul de finanțare, din fonduri europene, a proiectului…
După ce în urmă cu câteva zile au debutat lucrările de reparații între Deta și…