Coloana Fidelitatii sau de ce Robu ar trebui sa reziste in fata santajului UDMR

Din capul locului, nu cred că a zgândări cu orice ocazie orgoliul (destul de mare de altfel, infinit mai mare decât al românilor) al etnicilor maghiari cu tot felul de ofense mai mult sau mai puțin minore ar avea darul de-a aduce o mai mare concordie între etnicii români și cei unguri. De exemplu, strigăturile de pe stadioane gen „Afară cu ungurii din țară!” sunt de un prost gust desăvârșit. Maghiarii au drepturile lor, la fel ca toți cetățenii români care-și plătesc aici taxele și impozitele.

Pe de altă parte, neîntreruptele nemulțumiri și vociferări ale liderilor maghiari vizavi de tot ce nu le cade bine la lingurică nu vor avea darul de a aduce invocata concordie. Ca să nu spun că, nu de puține ori, exprimarea în spațiul public al acestor indispoziții au chiar caracter de șantaj. Nu mai vorbesc de discriminarea pozitivă de care se bucură – chiar dacă ei contestă acest lucru – maghiarii din România, fapt care produce insatisfații de înțeles populației majoritare. O discriminare de care nu beneficiază – să dau la întâmplare – românii din Ungaria.

Cazul Coloanei Fidelității mi se pare un exemplu elocvent în ceea ce privește pretențiile nemăsurate pe care le au liderii UDMR. Care de multe ori vor să dea dovadă propriului electorat, prin astfel de ieșiri, că se află și ei în treabă. Monumentul în cauză a fost realizat în 1850 de un arhitect celebru la nivel european, iar în 1852 a fost donat Timișoarei de împăratul Franz Joseph, drept recunoștință față de populația care a apărat orașul timp de 107 zile în anii 1848-1849 în fața trupelor maghiare. De altfel, împăratul a pus și piatra de temelie a monumentului care era amplasat în Piața Libertății. În 1936, monumentul a fost mutat în Cimitirul Eroilor din Calea Lipovei, fiind lăsat acolo într-o nedreaptă uitare. Între timp, câteva figuri alegorice reprezentând revoluționari maghiari în poziții mai puțin flatante au fost îndepărtate. Prin urmare, elemente care ar putea fi considerate jignitoare la adresa maghiarilor nu mai apar pe monument.

Coloana a rămas pur și simplu un obiect de artă, prea puțin valorificat de municipalitate. Și asta, în condițiile în care Timișoara nu se poate lăuda cu prea multe monumente, mai ales raportat la istoria ei. De altfel, pentru mutarea monumentului într-o zonă vizibilă a militat mai bine de doi ani Asociația Culturală „Ariergarda”, condusă de scriitorul și universitarul Daniel Vighi, despre care nu poți să spui sub nicio formă că ar fi xenofob.

Se știe, primarul Nicolae Robu a decis ca valoroasa operă de artă să fie mutată în Piața Bălcescu, având și girul consiliului local în acest sens. Liderii UDMR s-au făcut foc și pară, recurgând la ce știu ei mai bine: pac cu șantajul! Ei au dat un ultimatum primarului, amenințând cu proteste de stradă. Ăsta-i deranjul lor maxim la tot ce se întâmplă în Timișoara! Nu faptul că guvernul din care mai nou (dar și mai vechi) fac parte refuză cu obstinație să finanțeze vreun proiect al Timișoarei. Ca să dau un exemplu.

La urma urmei, dincolo de-a fi o operă de artă, Coloana Fidelității este un cadou primit de locuitorii unui oraș care s-au opus unei agresiuni armate, fie ea și din partea unei oști revoluționare. Poate Timișoara s-a aflat atunci de partea greșită a baricadei. Dar nu cred că UDMR are legitimitatea de-a da lecții de istorie, indicând cu degetul cine a luptat pentru libertate și cine nu. Și românii s-ar putea întreba a cui libertate! Nu vreau să fac recurs la istorie, mai ales la cea atât de controversată a Revoluției din 1848 din Ungaria, Ardeal și Banat. Dar, ca să vin cu un exemplu clasic deja, românii n-au făcut atâta scandal pe seama monumentului celor 13 generali de la Arad. Și pentru a fi lăsată istoria la locul ei – lucru pe care UDMR refuză să-l facă – nu mai amintesc despre faptele de vitejie ale generalilor în cauză prin Munții Apuseni.