Nu este în „top 10” pe lista la europarlamentare a Partidului Mişcarea Populară, dar crede că poate câştiga un colegiu de deputat cu un scor neverosimil. Fostul ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu spune că, în principiu, nu vrea să candideze pentru un loc de deputat pe Colegiul III Timişoara. Motivul e uimitor!
Daniel Funeriu spune că, efectiv, nu vrea să înregistreze un nou record mondial în capitala Banatului! Unele surse din PMP Timiş susţin că fostul ministru ar fi o variantă pentru a candida pe colegiul lăsat liber de Maria Grapini. „Chiar vreţi să existe un colegiu în România în care se bat toate recordurile? Adică chiar vreţi să aveţi un colegiu care este câştigat cu 100%s? Nu, vreau să las o şansă şi altora, nu vreau să devalizez toată competiţia politică din Timiş. Sincer, nu vreau să comentez o eventuală candidatură a mea, pentru a nu demoraliza adversarii PMP”, ne-a declarat fostul ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu. Acesta este abia pe locul 16 pe lista PMP la alegerile europarlamentare şi nu are nicio şansă să ajungă în Parlamentul European.
În weekend, la Sânnicolau Mare, au fost marcaţi 145 de ani de la naşterea lui…
Primăria Timișoara semnează cu ADR Vest și ultimul din seria de contracte de finanțare din…
CS Vâlcea a obținut un succes important în cursa pentru locurile de play-off într-un meci…
În perioada 27-28 martie a avut loc cea de-a VI-a ediție a Turneului Internațional de…
Zilele trecute, contestând binefacerile pe care le-a adus României aderarea la Uniunea Europeană, Călin Georgescu…
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 30.03.2026, unde se vor executa reparaţii…