Categories: Administratie

Incepe demolarea garajelor, dar nu si in Parcul Bratianu

Timișorenii care locuiesc pe strada Dr. A. P. Podeanu rămân, în scurt timp, fără garajele și cotețele construite fără autorizație. Primăria începe să pună în aplicare o hotărâre din toamna anului trecut, care prevede demolarea construcțiilor de acest tip. Situația este însă mult mai complicată în parcul Brătianu, unde se va merge în instanță.

Consiliul local a adoptat, în octombrie 2013, o hotărâre care prevede demolarea garajelor ridicate fără autorizaţie sau neintabulate. La vremea respectivă nu a fost anunțat însă și un termen până la care această hotărâre va fi pusă în aplicare. „Am declanşat procesul de desfiinţare a garajelor neautorizate, mai întâi în zona centrală a oraşului şi pe unele străzi unde vrem să facem amenajări. Acele garaje vor dispărea în perioada următoare. I-am notificat pe cetăţeni. Cei de pe strada Podeanu m-au rugat să-i las până la primăvară. Nu le-a picat bine anunțul că vom demola toate construcțiile, dar au înțeles”, spune primarul Nicolae Robu.

În Parcul Brătianu, lucrurile sunt mult mai încâlcite. Acolo, municipalitatea vrea să ridice o parcare supraterană de 500 de locuri, dar, foarte probabil, va ajunge în instanță cu proprietarii celor 24 de garaje din parc, care refuză să le părăsească. „Ei au intrat în posesie, ca proprietate, pe acele garaje. De asta se prevalează acum. Noi le-am calculat pe ultimii cinci ani taxă de ocupare a domeniului public la tariful minim. Ei vin și spun că în lege nu scrie că acel tarif se aplică pentru ocuparea domeniului public cu garaje. E adevărat că nu scrie, dar e în spiritul legii. Ne dau în judecată ca să nu plătească nimic și să stea pe gratis acolo la nesfârșit”, explică Robu.

Edilul afirmă că, din cauza acestor oameni, „suferă un oraș”. „Asta este nerușinare din partea unora. Nu ai alt loc în zonă unde să faci parcare. Acolo este un loc foarte important, nu tai pomi, nu distrugi spațiul verde”, mai spune primarul. Întrebat dacă municipalitatea este dispusă să acorde anumite facilități celor 24 de nemulțumiți, Robu a declarat că totul poate fi discutat: „Nu putem să le dăm 24 de locuri de parcare din 500. Este foarte mult să le punem la dispoziția lor. Suntem însă dispuși la negocieri”. Conform datelor de primărie, în Timișoara erau peste 3.000 de garaje construite fără autorizație. „Inventarul” datează însă de vreo trei ani.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

S-a semnat contractul de lucrări pentru stațiile electrice din Ghiroda

Vineri, 20 decembrie, a fost semnat contractul pentru instalarea stațiilor de reîncărcare a vehiculelor electrice…

7 minute ago

Încă un meci de pus în ramă! Lugojul bate Brașovul în decisiv

O nouă partidă, o nouă „capodoperă”, în Sala IK Ghermănescu din Lugoj, acolo unde s-a…

10 ore ago

Campioana din Cluj a tremurat până în ultima secundă pentru victorie, în faţa unei Timişoare renăscută în ultimul sfert

Ultimul meci pe teren propriu din 2024 pentru SCM Timişoara a fost un joc de…

14 ore ago

Accident fără victime, dar cu pagube şi multe surprize… neplăcute

Un accident banal, care putea fi însă unul cu consecinţe nefaste a scos la suprafaţă…

16 ore ago

CJ Timiș și Spitalul Județean Timișoara solicită 200 de milioane de euro pentru o nouă clădire în cadrul unității medicale

Consiliul Județean Timiș a depus, împreună cu Spitalul Județean Timișoara, o solicitare de finanțare pentru…

18 ore ago