Categories: SocialUltima ora

Petitie on-line contra „Ingerilor galbeni”!

Timișorenii sunt chemați să semneze o petiţie împotriva firmei de tractări auto „Îngerii galbeni”. Acesta a fost inițiată de consilierul local Alfred Simonis, al cărui proiect legat de limitarea atribuțiunilor firmelor de acest gen ar trebui să fie supus la vot în viitorul plen.

„Scăpăm Timişoara de abuzurile «Îngerilor galbeni»” se intitulează petiţia pe care sunt invitați s-o semneze toţi cei care s-au săturat de metodele neortodoxe de ridicare a maşinilor practicate de „Îngerii galbeni”. Alfred Simonis a propus deja un un proiect de hotărâre prin care cerea interzicerea ridicării maşinilor de către firmele private, dar acesta n-a ajuns pe masa consilierilor, fiind respins de primarul Nicolae Robu. Consilierii PSD au iniţiat un nou proiect, care va interzice tranzitul pe raza municipiului Timşoara al autospecialelor care transportă maşini fără acordul proprietarilor. Noul proiect a fost depus la comun de social-democrații Alfred Simonis, Radu Ţoancă şi Andrei Petrişor. „Nu am o problemă personală cu «Îngerii Galbeni», însă situaţia pare scăpată de sub control. Sub apanajul unor legi cel puţin ciudate, această societate îşi permite să comită abuzuri de nedescris. Sute de timişoreni au de suferit pe seama a ceea ce eu consider ca fiind, de multe ori, abuzuri ale celor ce se autointitulează «Îngeri». Tocmai de acea am propus în plenul CL să luăm măsuri. Vom găsi o variantă pentru ca acest scandal să înceteze. Vă invit să semnaţi această petiţie, scopul ei fiind unul singur: să scăpăm Timişoara de abuzurile «Îngerilor Galbeni»”, precizează inițiatorul petiției.

Share
Published by
Mihai Oancea

Recent Posts

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

33 de minute ago

Pregătiri pentru campania de colectare a deșeurilor vegetale la Jebel

Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…

2 ore ago

Enciclopedia care elogiază valorile Banatului, lansată la Bookfest Timișoara

Mai mult decât o carte... Vorbim de un adevărat almanah istoric care va dăinui peste…

2 ore ago

La Timișoara a avut loc o nouă ediție a Business Week @ FEAA

Universitatea de Vest Timișoara a găzduit, în perioada 16–20 martie, ediția din acest an a…

2 ore ago

Trecerea peste calea ferată de la Cărpiniș, semaforizată

Din aceste zile, în zona trecerii la nivel cu calea ferată de la Cărpiniș, pe…

3 ore ago

Trei noi zone din Timișoara vor beneficia de contoare de apă digitale. Vor fi instalate săptămâna viitoare

Societatea Aquatim instalează, în perioada 23 – 28 martie 2026, prin intermediul unei firme specializate,…

3 ore ago