Categories: Administratie

Solutie extrema pentru garajele din Parcul Bratianu si de pe strada Orion

Garajele din Parcul Brătianu vor putea fi demolate mult mai ușor. Primăria Timisoara a declarat, marți, terenul de interes public local, la fel ca și pe strada Orion. Aceasta este soluția găsită de municipalitate, pentru a pune capăt războaielor cu proprietarii de garaje.

Primăria Timișoara vrea să facă, în Parcul Brătianu, o parcare supraterană de câteva sute de locuri, iar pe strada Orion plănuiește o lărgire la patru benzi și o sistematizare a zonei. Planurile nu puteau fi puse însă în aplicație deoarece proprietarii garajelor, unele dintre ele ridicate legal, nu vor să renunțe la ele. Consiliul local a rezolvat marți, într-o ședință-fulger, această problemă. Toți aleșii locali au votat în favoarea declarării celor două zone de utilitate publică. „Am adoptat o hotărâre care declară de interes public local două zone din Timișoara, ocupate de garaje. Una este pe strada Orion, în cartierul Soarelui, iar cealaltă este în Parcul Brătianu. Este nevoie de terenul ocupat de acele garaje pentru amenajările pe care le avem în plan în zonele respective. Pe strada Orion vrem să amenajăm carosabilul, să facem trotuare, locuri de parcare și piste de biciclete, să plantăm arbori și, în mod inevitabil, trebuie să ne întindem până pe spațiul ocupat de acele garaje. Terenul este al municipalității, dar există garaje construite cu autorizație acolo”, a declarat Robu.

În Parcul Brătianu, garajele sunt și ele ridicate cu autorizație, iar proprietarii n-au putut fi convinși să renunțe la ele. Ei n-au plătit niciodată taxă pentru folosirea domeniului public. Robu i-a pus pe angajații PMT să le trimită oamenilor înștiințări prin care să-i anunțe că au de plătit pe ultimii cinci ani taxa de ocupare a domeniului public, dacă refuză să-și dărâme construcțiile. Întrebat dacă se gândește să renunțe la a le cere oamenilor acești bani, Robu a răspuns evaziv. „Nu vă pot răspunde, dacă găsim o formulă legală prin care să le anulăm această datorie, atunci eu sunt deschis să facem lucrul acesta. Îmi doream să ajungă mesajul acesta la oameni”, a conchis edilul. Luni, el a dat dispoziție angajaților primăriei să demoleze bariera care interzice accesul la cele două baterii de garaje din parc.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

26 de minute ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

55 de minute ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

3 ore ago

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

13 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

15 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

17 ore ago