Consiliul Județean Timiş renunţă la societatea de drumuri Drumco, preluată în 1998. Conducerea CJT vrea acum să vândă acţiunile care valorează aproape 1,5 milioane de euro partenerilor de la Strabag.
Decizia a fost luată după o analiză realizată de o comisie specială condusă de vicepreşedintele CJT, Călin Dobra. „Am luat decizia de a negocia cu Strabag posibilitatea închiderii colaborării din punctul de vedere al societăţii Drumco. Aşteptăm oferta din partea celor de la Strabag, pentru procentul de acţiuni pe care le deţinem, pentru a ieşi din societatea comercială Drumco. Cauza este lipsa de profitabilitate a SC Drumco SA”, spune Călin Dobra. Vicepreședintele CJ susţine că, în câteva zile, instituția va avea şi o ofertă pentru Drumco.
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…
Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…
În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…
Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…
În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…