Categories: Poli Timisoara

Alexa, masuri speciale pentru anihilarea golgheterului Lemnaru

Forma excelentă arătată în acest retur de atacantul Valentin Lemnaru nu îl lasă indiferent pe antrenorul Dan Alexa, care şi-a pus în gardă fundaşii pentru jocul de luni. Lemnaru este golgheterul primului eşalon, cu 13 reușite, şi se bate cu Universitatea Cluj pentru evitarea retrogradării, la fel ca şi Pol Timişoara.

Cele două echipe sunt deasupra liniei retrogradării, Poli având 31 de puncte, cu unul mai mult decât formaţia clujeană. Valentin Lemnaru este însă fotbalistul momentului în Liga I, după ce a înscris de 13 ori în acest sezon, de șapte ori numai în 2014. Fotbalistul care va împlini la vară 30 de ani a declarat în repetate rânduri că doreşte să evite retrogradarea cu echipa sa şi să câştige titlul de golgheter, iar forma arătată până acum îl îndreptăţeşte să declare astfel. Comparativ, Szabolcs Szekely, golgheterul lui Poli, cu zece reuşite şi surpriza turului între atacanţii Ligii I, a înscris un singur gol în retur. Cu toate acestea, atacantul timişorenilor este în topul golgheterilor din Liga I.

Puţină lume ştie că Valentin Lemnaru a îmbrăcat tricoul lui Poli Timişoara, în urmă cu mai bine de zece ani, când echipa juca la Bucureşti, după ce Claudio Zambon, fost finanţator, în urma unui conflict cu oficialităţile locale de atunci, a decis să nu mai ţină formaţia în orașul de pe Bega. Mai întâi echipa a fost mutată la Drăgăşani, apoi la Bucureşti, începând cu anul 2003. Valentin Lemnaru a făcut parte din lotul lui Poli în perioada în care echipa a evoluat la Bucureşti. La fel ca toţi jucătorii care au colaborat cu Zambon, Lemnaru a avut mari probleme cu italianul, care a distrus mulţi fotbalişti după ce i-a legat de club ca pe nişte sclavi. Golgheterul de acum al Ligii I n-a jucat deloc timp de un andar, în cele din urmă, în urma unei înţelegeri cu Zambon, a revenit în circuitul fotbalului mare. (sursa foto: www.digisport.ro)

Share
Published by
Sabin Cara

Recent Posts

La terenul de antrenament al celor de la Politehnica Timișoara se amenajează vestiare, o sală de forță și un cabinet medical/VIDEO

Lângă terenul de antrenament al celor de la Politehnica Timișoara se instalează o serie de…

3 ore ago

Administrația timișoreană vrea să înceapă căutarea partenerului privat pentru ridicarea unui nou spital municipal

Primăria Timișoara merge înainte cu propriul spital, municipal, pe care îl propune comunității, alături de…

3 ore ago

Vor avea loc lucrări la linia de cale și va fi deviată temporar circulația tramvaielor de pe liniile 1 și 5

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) informează că, în perioada 27 februarie, ora 04.00 –…

8 ore ago

Peste 50 de angajaţi ai Poliţiei Locale Timişoara urmează să fie disponibilizaţi, după ultima decizie a Guvernului

Peste 50 de angajaţi ai Poliţiei Locale Timişoara urmează să fie concediaţi în urma Ordonanţei…

8 ore ago

CJ Timiș s-a mișcat rapid și a lansat deja licitația pentru modernizarea drumului de piatră dintre Moșnița Veche și Ghiroda

La doar două zile de la aprobarea unei rectificări bugetare și transferul unor sume de…

9 ore ago

Planurile Urbanistice ale Timișoarei sunt disponibile gratuit, în sistem digital, online

Cetățenii interesați de regulile de construire pentru o anumită zonă din oraș le pot consulta…

10 ore ago