Eco Club Timișoara şi EcoTires organizează, joi și vineri, cea de-a patra ediție de colectare a anvelopelor uzate. Aceasta se va desfășura joi, între orele 14 și 18, respectiv vineri, între 12 și 18, în parcarea Iulius Mall.
Campania are drept scop reducerea numărului de anvelope aruncate la întâmplare, pe marginea drumurilor sau în locuri neautorizate. Colectarea se va face cu un microbuz pus la dispoziţie de EcoTires, iar voluntarii Eco Club vor fi prezenţi în ambele zile pentru a-i aştepta pe posesorii de anvelope uzate. Anvelopele vor fi prelucrate şi transformate în negru de fum sau vor fi utilizate drept combustibil pentru fabricile de ciment.
Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…
Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…
Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…
Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…
Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…
După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…