Eco Club Timișoara şi EcoTires organizează, joi și vineri, cea de-a patra ediție de colectare a anvelopelor uzate. Aceasta se va desfășura joi, între orele 14 și 18, respectiv vineri, între 12 și 18, în parcarea Iulius Mall.
Campania are drept scop reducerea numărului de anvelope aruncate la întâmplare, pe marginea drumurilor sau în locuri neautorizate. Colectarea se va face cu un microbuz pus la dispoziţie de EcoTires, iar voluntarii Eco Club vor fi prezenţi în ambele zile pentru a-i aştepta pe posesorii de anvelope uzate. Anvelopele vor fi prelucrate şi transformate în negru de fum sau vor fi utilizate drept combustibil pentru fabricile de ciment.
Comentarii prin facebook