Categories: Timp liber

Concert cu Vama, de Ziua Europei, la Timisoara

Ziua Europei va fi celebrată și în acest an la Timișoara. Primăria și casa de cultură vor organiza, pe 9 mai, diverse acțiuni la care sunt invitați să ia parte cât mai mulți spectatori. Nu lipsește folclorul, iar seara se va încheia cu un concert al trupei Vama.

De dimineață, de la ora 10, va avea loc, în Parcul Central, un ceremonial militar cu prilejul sărbătoririi Zilei Independenţei de Stat a României, a Zilei Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial şi sărbătorirea Zilei Europei – Garnizoana Timişoara. Va fi dezvelit, de asemenea, bustul lui Ormós Zsigmond, la iniţiativa Asociaţiei Femeilor Maghiare. Vor participa la acest moment oficialități locale și va prezenta un moment artistic formaţia de dansuri populare a Liceului Teoretic „Bartók Béla”. La ora 11, în Parcul Alpinet, va fi dezvelită o plachetă a Consulatului Onorific al Spaniei, iar de la ora 12, la primărie va avea loc vernisajul unei expoziţii de fotografii organizate de Asociaţia Seniorilor. În Parcul Rozelor va începe, la ora 16, un spectacol de cântece, poezii, dans și teatru, urmat, de la ora 18, de un spectacol folcloric susținut de Ansamblul „Timişul”, cu participarea soliştilor vocali Andreea Voica, Carmen Popovici Dumbravă, Doriana Talpeş, Georgiana Viţa, Camelia Florea, Petrică Moise și Dumitru Stoicănescu. De la ora 20, în Piața Victoriei, va avea loc un concert cu Anastasia Sandu, Alina Eremia și Vama.

Share
Published by
Silvia Suciu

Recent Posts

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

2 ore ago

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

11 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

14 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

15 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

19 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

19 ore ago