Principalii favoriţi pentru Colegiul III Deputaţi Timişoara ar fi social-democratul Florică Bîrsăşteanu şi liberalul Cosmin Costa. Asta ar fi rezultat în urma unui ciudat sondaj telefonic, a cărui ultimă întrebare viza activitatea primarului Nicolae Robu. Nici Bîrsășteanu, nici Costa nu sunt însă anunțați oficial drept candidați ai partidului lor pentru alegerile din 25 mai.
Mai mulți timişoreni care locuiesc pe Colegiul III Deputaţi au fost contactaţi telefonic, în aceste zile, pentru un sondaj ce privea în primul rând alegerile parlamentare ce vor avea loc pe acest colegiu, în acelaşi timp cu alegerile europarlamentare. În sondaj, alegătorii erau puşi să aleagă între candidaţii diverselor partide, chiar dacă unii dintre ei nu vor ajunge niciodată pe buletinele de vot. Astfel, în sondaj apar fostul senator Gheorghe David (PDL), care a anunţat deja că nu candidează, ambii liberali rămaşi în cursa internă pentru colegiu, Viorel Coifan şi Cosmin Costa, Florică Bîrsăşteanu (PSD) sau Daniel Funeriu (PMP). Întrebarea finală era foarte tranşantă: „Dacă duminică ar avea loc alegeri şi ar trebui să votaţi între Cosmin Costa (PNL) şi Florică Bîrsăşteanu (PSD) pe cine aţi alege?”. O altă întrebare din sondajul telefonic urmărea să vadă cât de mulţumiţi sunt timişorenii de activitatea de până acum a primarului Nicolae Robu.
În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…
Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…
SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…
Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…
Organizația My Banat reia seria evenimentelor de cultură gastronomică locală Banat Brunch. Acestea vă oferă…