Categories: Timp liber

In familie, pe catwalk, sau cum sa porti o rochie din… macarons / FOTO

Modă pentru pitici, mămici și tătici: designeri vestimentari din vestul ţării s-au reunit vineri la Jazzissimo Lounge, pentru a-şi prezenta colecţiile la Family Style Fashion Week. A fost o seară foarte reușită, iar fondurile adunate cu această ocazie au mers integral către Asociația SOS Autism.

Au defilat în faţa publicului copii de la doi până la şapte ani, mămici şi tătici. A fost nevoie de o asemenea desfășurare de forțe, pentru că designerii au adus pe podiumul de prezentare concepte vestimentare pentru întreaga familie. Fiecare, după imaginaţia şi stilul proprii, a condus asistența într-o „Călătorie pe Lună”, „La un picnic în familie”, apoi „În vizită la bunici” şi „O seară la operă”. Apoi, împreună cu „Familia de motociclişti”, am ajuns de la „Shopping la Paris” până la „Carnavalul Veneţian”. Daniel Ignat, Mihaela Motişan, Maria Năstacă, Oana Alexandra Cucu şi Adina Jung sunt doar câţiva dintre designerii care au participat la această seară unde s-au strâns totodată şi fonduri oferite Asociaţiei SOS Autism. De „vină” pentru acest show sunt cei de la Loja Pasionaţilor de Mărgele, o comunitate de peste 1.700 de membri care produc bijuterii handmade. La final au fost premiaţi atât designerii, cât şi copiii care au defilat. Locul trei a fost oferit Adinei Jung, pentru colecţia „Familia de motociclişti”, locul doi l-a primit Oana Zablău cu „O seară la operă” iar locul întâi i-a revenit lui Daniel Ignat, care a venit cu o surpriză. Una din cele două rochii create de el cântăreşte 26 de kilograme, este dulce de tot şi a fost creată împreună cu bucătari iscusiţi. A fost nevoie de ajutorul lor, deoarece, în loc de tul și mătase, designerul a ales ca materie primă delicioasele… macarons.

Share
Published by
Oana Paraschiv

Recent Posts

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

2 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

5 ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

5 ore ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

5 ore ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

6 ore ago

Se reia seria acțiunilor din seria Banat Brunch

Organizația My Banat reia seria evenimentelor de cultură gastronomică locală Banat Brunch. Acestea vă oferă…

6 ore ago