Categories: Pe surse

Nicio masa in oras, fara acte scoase pe sest din primarie?!

Mult prea ocupat cu bunul mers al orașului, viceprimarul Traian Stoia nu poate renunța la muncă nici măcar în timp ce mănâncă! În aceste condiții, ce importanță mai are că face, între timp, și ceva ilegal? Surse din Primăria Timişoara susţin că el scoate aproape zilnic documente confidenţiale din instituție.

Social-democratul Traian Stoia a fost văzut de mai multe ori ieșind din instituție cu mape pline cu acte. Sursele noastre susţin că este vorba despre tot felul de documente pe care viceprimarul le ia cu el în timp ce merge să mănânce de prânz și, foarte probabil, le împarte cu diverșii lui comeseni. Localul ideal și îndeajuns de ascuns pentru această operațiune: un restaurant… subteran din centrul Timișoarei, preferat în trecut și de un coleg de instituție al lui Stoia, pentru chefurile date de ziua de naștere sau onomastică. „Sifonarea” de documente ar fi ajuns şi la urechile primarului Nicolae Robu. Până acum însă, edilul nu a luat nicio măsură, în ciuda faptului că mai mulţi apropiaţi i-au semnalat pericolul la care se expune din cauza lui Stoia.

Share
Published by
deBanat.ro

Recent Posts

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

4 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

7 ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

7 ore ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

8 ore ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

8 ore ago

Se reia seria acțiunilor din seria Banat Brunch

Organizația My Banat reia seria evenimentelor de cultură gastronomică locală Banat Brunch. Acestea vă oferă…

8 ore ago