Categories: Cultura

„Aur si argint antic” de 70 de milioane de euro, in Bastionul Theresia

Peste 1.000 de piese de muzeu, din aur sau argint, asigurate pentru câteva zeci de milioane de euro,  pot fi văzute, de joi, în Bastionul Theresia. Odoarele sunt supravegheate îndeaproape de agenți de pază și jandarmi și numai 60 de oameni pot intra simultan în expoziție.

Expoziția „Aurul și argintul antic al României” a ajuns la Timișoara și poate fi vizitată de publicul larg de joi dimineață. Este vorba despre o nemaizută colecție care numără fix 1.004 piese, provenite din 32 de muzee din România. Toate sunt fie din aur, fie din argint și au fost descoperite de arheologi în diverse zone ale țării. „Am ales o structură cronologică, de la piese din mileniul al V-lea înainte de Hristos până în secoulul al VII-lea după Hristos. Nu am putut aduce tezaure întregi, aşa că am ales din fiecare tezaur câteva piese”, a explicat Rodica Oanţă Marghitu, muzeograf la Muzeul Național de Istorie a României (MNIR). Expoziția a fost deschisă timp de câteva luni la MNIR, iar Timișoara este primul oraș în care ajunge. Deplasarea în orașul de pe Bega s-a făcut în condiții foarte stricte, cu vitrine și personal de securitate. Nici nu e de mirare, câtă vreme obiectele sunt asigurate pentru o sumă fabuloasă pentru România: în jur de 70 de milioane de euro. Expoziția poate fi vizitată până în 29 iunie, între orele 10 şi 18, mai puţin lunea, în Bastionul Theresia. Doar 60 de persoane pot intra simultan în sălile în care sunt prezentate prețioasele obiecte, iar un bilet costă patru lei.

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

PSD a decis să voteze bugetul, dar va introduce mai multe amendamente. Sorin Grindeanu i-a trimis o scrisoare acidă lui Ilie Bolojan

Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…

6 ore ago

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

10 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

13 ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

14 ore ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

14 ore ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

14 ore ago