CJ Timis a trimis deja in Serbia apa, conserve si scutece, urmeaza si bani

Consiliul Județean Timiș vrea să ofere autorităților din Serbia suma de 200.000 de lei, drept ajutor de urgență. Până să aprobe consilierii acești bani, spre țara vecină, grav afectată de inundații, au plecat deja alte ajutoare.

Primii care au plecat spre Serbia, marți, au fost pompierii de la ISU. „A plecat un convoi cu convoi cu utilaje de mare capacitate, trei autocamioane, o motopompă pentru a scoate apa din zonele unde este volum de apă mare, două motopompe transportabile, pentru beciuri, precum și motogeneratoare care pot fi mutate oriunde. De asemenea, au fost trimise două bărci, pentru evacuarea bunurilor și oamenilor care se găsesc în situații delicate. Opt colegi de la ISU sunt în Serbia”, a declarat președintele CJ Timiș, Titu Bojin. Miercuri urmează să plece spre Serbia o cisternă de alimentare cu apă potabilă de 6.000 litri, dar și paturi pliante, baxuri de ulei și conserve de carne, precum și scutece și alte produse pentru copii. Autoritățile timișene sunt pregătite și o a doua cisternă pentru alimentarea cu apă potabilă a populației. De asemenea, au fost trimiși spre Drobeta Turnu Severin 70.000 de saci cu nisip, care vor fi distribuiți spre Serbia.

Miercurea viitoare, consilierii județeni vor vota în plen și cuantumul ajutorului financiar pentru Serbia. „Am propus 200.000 de lei din fondul de rezervă pentru situații de urgență. Noi am vrea să sugerăm ca banii să meargă către Direcția Apelor din Voivodina, dar ei vor fi alocați acolo unde este mai mare nevoie. Nu trebuie să uităm că și noi am fost ajutați în anul 2005 de către sârbi cu bani și utilaje. Știu că locuitorii din județul Timiș au un suflet mare și îi invit să facă donații pentru sinistrați”, a mai spus Bojin. Contul în care se pot face donații este RO46RNCB0565049294930001, deschis de Uniunea Sârbilor din România, la Banca Comercială Română.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

2 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

5 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

6 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara. Se va ocupa de trotuare

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

6 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

6 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

6 ore ago