Timișorenii nu vor plăti taxe și impozite mai mari în anul 2015. Nivelul acestora rămâne același ca și în 2014. Ultima majorare a avut loc anul trecut, după ce guvenul a decis ca administrațiile locale cu arierate să fie obligate să mărească taxele locale cu peste 16 procente. Vor apărea două noi taxe, considerate însă nesemnificative.
Dacă guvernul nu are idei noi, anul viitor, timișorenii vor plăti impozite la fel ca în 2014. Asta au stabilit în ultimul plen consilierii locali. Nivelul taxelor este similar celui din 2013, când a crescut cu peste 16% față de anul anterior. Primarul Nicolae Robu promisese că nu intenționează să pună în practică majorări, dar a fost obligat să se supună reglementărilor de la centru. „Taxele şi impozitele locale vor fi majorate cu rata inflaţiei pe ultimii trei ani, mai exact cu 16,05%. Unde e lege nu-i tocmeală.”, spunea primarul, în ianuarie 2013. Mărirea de impozite a fost cauzată de faptul că, la 31 decembrie 2012, Primăria Timişoara avea arierate de 10,5 milioane lei.
Pentru 2015 nu se anunță scumpiri, cel puțin deocamdată. Vor apărea însă două taxe noi, considerate „nesemnificative”. „Pentru anul viitor, impozitele şi taxele vor fi exact aceleaşi ca şi pentru anul acesta, baza rămâne aceeaşi. Sunt două taxe noi: una de eliberare a adeverinţei pentru certificatul de inexistenţă a construcţiilor fără autorizaţie de demolare şi una de eliberare a adeverinţei pentru certificarea existenţei construcţiilor fără autorizaţie de construire. Sunt taxe pentru eliberarea unor adeverinţe, pentru certificarea existenţei, pentru intabulare, potrivit Legii 50. Sunt nesemnificative”, spune Adrian Bodo, directorul Direcției Fiscale. Scutirile de impozite se vor acorda la fel ca și în prezent: pentru persoane cu handicap, pentru revoluţionari, pentru deportaţi şi alte categorii, plus cele pentru reabilitare termică și pentru cei care au venituri sub nivelul minim pe economie.
În 2013 s-a încasat cam jumătate din ce ar fi trebuit să se încaseze la bugetul local. „La persoane fizice stăm mai bine decât în 2012, la persoanele juridice sunt anumite scăderi, explicabile în contextul problemelor economice”, spunea primarul Nicolae Robu. Acesta a explicat și de ce nu i se pare prea puțin. „Și eu am fost contrariat, dar directorul Bodo (de la Direcția Fiscală – n.r.) mi-a explicat că e mai bine decât altădată. Ceea ce se prezenta până acum era raportul între cât se estima că se va încasa și cât s-a încasat efectiv Dacă privim lucrurile prin aceeași formulă, acum am avea 140%!”, mai declara edilul.
În noul Guvern Ciolacu, PSD va avea opt ministere, PNL – şase, iar UDMR –…
Duminică, 22 decembrie, în jurul orei 12:10, ISU Timiş a fost anunţat despre producerea unui…
„Curaj” prostesc! La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Belinț au reținut…
Un copil teribilist a făcut-o lată chiar înainte de Sărbători! Dacă alţi adolescenţi de vârsta…
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Timiș anunță lansarea a două cursuri gratuite care…
Primarul Dominic Fritz a fost luat la rost de unul dintre cei trei consilieri locali…