Venit la Timișoara în ultimele zile ale campaniei electorale, primul ministru Victor Ponta a ales să facă vizite de lucru în… fabrici și uzine. Președintele PSD a ajuns în Timiș miercuri seară și a participat, la Lugoj, la o petrecere oferită în cinstea sa.
Vizita lui Victor Ponta la Timișoara a început pe platforma industrială din Calea Buziașului, la AEM. Șeful guvernului a întârziat însă jumătate de oră fața de programul anunțat, după „bunul” obicei pe care l-au adoptat, în ultima perioadă, aproape toți politicienii. După vizita de la AEM, Ponta pleacă într-un „turneu” care include Alcatel și Smithfield. Primul ministru este însoțit de viceprimerul Liviu Dragnea, de președintele PSD Timiș, Titu Bojin, de senatorul Ilie Sârbu, de directorul Romsilva, Adam Crăciunescu, de candidatul pe Colegiul III, Florică Bîrsășteanu, și de fostul ministru Maria Grapini, aspirantă la fotoliul de eurodeputat.
„Sunt foarte fericit că am putut să văd că nu trebuie neapărat să abandonăm o veche companie fondată în anii ’70. Când m-am născut eu, începea producţia. În 1998 era trecută la companiile care trebuia închise. Prin munca oamenilor, încredere şi investiţii, sunt acum 1.500 de locuri de muncă şi linii tehnologice la cel mai înalt nivel. Sunt mândru că piesele produse la Timişoara echipează sistemele de contorizare, gaze şi energie elctrică de pe toate continentele. Din partea noastră pentru acest tip de afacere ce creează locuri de muncă şi plătesc taxe şi impozite există tot sprijinul pentru a accesa fonduri europene pentru tehnologizare şi cercetare. Am discutat cu doamna directoare despre extinderea sistemului de învăţământ dual. Să ia în tutelă un liceu tehnologic din Timişoara şi să îi ia în tutelă pe tinerii care urmează să lucreze în companie”, a declarat Ponta.
Lângă terenul de antrenament al celor de la Politehnica Timișoara se instalează o serie de…
Primăria Timișoara merge înainte cu propriul spital, municipal, pe care îl propune comunității, alături de…
Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) informează că, în perioada 27 februarie, ora 04.00 –…
Peste 50 de angajaţi ai Poliţiei Locale Timişoara urmează să fie concediaţi în urma Ordonanţei…
La doar două zile de la aprobarea unei rectificări bugetare și transferul unor sume de…
Cetățenii interesați de regulile de construire pentru o anumită zonă din oraș le pot consulta…