Categories: Ziaristu' de terasă

Mintea cea de pe urma a lui Robu a ajuns la vechile vorbe ale lui Funeriu

În declarații de presă, comentarii sau postări pe Facebook, primarul Nicolae Robu a devenit unul dintre cei mai mari opozanți ai PSD și Guvernului Ponta. Totul, după ce, mai bine de un an și jumătate, același Robu a fost de nenumărate ori un fel de purtător de vorbe al guvernului, îndemnându-i pe timișoreni să aibă încredere până la capăt în Ponta. Și asta în condițiile în care oricine putea realiza că Timișoara nu valora pentru guvernanți mai mult decât un sul de hârtie igienică folosită. Dar Robu, în rol de ultim naiv, avea răbdare – cerând același lucru și timișorenilor – crezând că, odată și odată, va obține fonduri guvernamentale pentru proiectele Timișoarei. Ceea ce, evident, nu s-a mai întâmplat.

Ce-i drept, Robu și-a turnat ulterior cenușă în cap pentru modul în care a făcut pe avocatul Guvernului Ponta în toate intervențiile sale. A uitat însă să-și ceară scuze timișorenilor pentru că i-a îmboldit să aibă și ei încredere în guvern. Oricum, actuala campanie a lui Robu este o „vitejie” după „războiul” ruperii USL, într-o perioadă în care mulți liberali au început să-și umfle mușchii și să scuipe acolo unde cu puțin timp în urmă pupau cu foc.

Dacă gestul de frondă al lui Robu avea loc măcar cu câteva luni înainte, era totuși altceva. Așa cum, de exemplu, i-a cerut fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu, pe la mijlocul lunii noiembrie 2013. Era într-o perioadă în care Robu pornise un război împotriva viceprimarului Traian Stoia, dar și al păpușarilor din spatele acestuia (frații Emil și Marius Cristescu.) „Îl felicit pe domnul primar Robu că a început asaltul împotriva grupărilor interlope care au pus stăpânire pe Timișoara. I-am solicitat acest lucru în vară și mă bucur că a început. Vedeți, dle Robu, merge bine dacă mă ascultați! De aceea, vă cer din nou: rupeți USL Timiș acum. Vă va fi bine. Oricum, în curând, Crin vă va cere ruperea de USL. Asta ar putea face din Robu un adevărat lider național”, scria la acea vreme Funeriu. Robu nu l-a ascultat atunci, ratând momentul în care să devină cu adevărat un reper al PNL. Abia după câteva luni a intrat în corul liberalilor viteji după război.

Share
Published by
Ziaristul de (pe) terasa

Recent Posts

Ovidiu Cuc este noul director al CS Timişul Şag

Începând de marţi, 24 februarie, fostul fotbalist al lui Poli Timişoara Ovidiu Cuc este noul…

6 ore ago

Transfer pe ultima sută! La Poli vine un… bănățean

Mijlocașul Damian Daniel Isac (25 ani) s-a alăturat Politehnicii, chiar în săptămâna în care se…

7 ore ago

Intențiile de dezvoltare pe terenul actualei parcări a CJT din centrul Timișoarei: Clădire cu sală de concerte, cafenea și galerie comercială

Pe terenul actualei parcări a Consiliului Județean Timiș, din centrul Timișoarei, se va ridica o…

8 ore ago

CJ Timiș ”rotește” și optimizează semnificativ banii alocați din împrumutul bancar de 258 de milioane pe care îl are la dispoziție

Consiliul Județean Timiș a aprobat ”rotirea” unor importante fonduri aflate la dispoziția instituției prin intermediul…

10 ore ago

Dominic Fritz răspunde diplomatic propunerii lansate de Simonis pentru preluarea de către județ a patru obiective din Timișoara

Propunerea lansată de Alfred Simonis, de a prelua de la Primăria Timișoara patru obiective din…

12 ore ago

Peste o sută de câini și pisici, disponibili pentru adopție în cadrul unui Super-Târg la Timişoara

Asociația Poli, împreună cu mai multe organizații de protecție a animalelor, organizează un Super-Târg de…

12 ore ago