Suporterii Politehnicii Timişoara au luat-o razna la finalul meciului cu Progresul Gătaia, terminat la egalitate. Un jucător de la echipa gazdă, observatorul şi un jucător al Politehnicii au fost agresaţi de suporteri. Dominaţi de spiritul de turmă, aceștia au fost la un pas de provocarea unei tragedii la Gătaia.
„Mai mulţi suporteri polişti au intrat la vestiare, cu intenţia de a ne agresa, fiindcă nu ne-am dat la o parte pentru ca Politehnica să câştige. Încă de la începutul jocului, aceştia au fost extrem de violenţi verbal, spunându-ne că dacă Politehnica nu câştigă ne omoară, dar nu i-am băgat în seamă. La final însă, situația a scăpat de la control. Jucătorul Marius Horţ de la noi a fost lovit şi s-a ales cu gura spartă. Observatorul Nicușor Tanasoglu a fost agresat la rândul lui de aceiaşi suporteri. Ionaş, jucătorul lui ASU, a fost alergat de ei, dar a scăpat de o bătaie crâncenă după ce a sărit într-o grădină şi a fugit. Toţi cei de la Progresul Gătaia am fost şocaţi. Nu credeam că aşa ceva se poate întâmpla pe un teren de fotbal. Îi sfătuiesc pe suporteri, dacă tot sunt atât agresivi, să încerce alte sporturi. Bătăliile în ring, de exemplu, nu fotbalul, pentru că nu au ce căuta pe un stadion cu un asemenea comportament. Sincer, după ce am văzut, nu cred că pot fi numiţi suporteri”, ne-a declarat un martor ocular al evenimentelor de la finalul jocului dintre Progresul Gătaia şi Politehnica Timişoara, încheiat cu o remiză (2-2). (sursa foto: www.facebook.com)
În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…
Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…
SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…
Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…
Organizația My Banat reia seria evenimentelor de cultură gastronomică locală Banat Brunch. Acestea vă oferă…