Conditiile naprasnice ale lui Bogdan Herzog in fata lui Titu Bojin

Mâine-poimâine vom avea un nou viceprimar de Timișoara în persoana lui Bogdan Herzog Jr. Dumnealui este fericitul câștigător al unei lupte politice liberalo-pesediste, de pe urma căreia primarul Nicolae Robu își pierde mâna sa dreaptă, „vicele” Dan Diaconu. E o treabă mai degrabă simbolică, un drapel înfipt de PSD în glia liberală de la primărie ca semn că lupta e gata câștigată. Altfel, pentru cei interesați de buna administrare a urbei, nu și de numele demnitarilor, aproape că nu mai contează cum îl cheamă pe viceprimar când ai în fruntea orașului un edil care face tot. Conform unor speculații de presă, e posibil ca Bogdan Herzog să fi pierdut momentul cel mai spectaculos din toată această afacere, negocierile cu PSD, dacă în numele său și al colegului Flavius Boncea au discutat ex-primarul Gheorghe Ciuhandu și fiul său, George, într-o întrevedere cu „vicele” Stoia, în restaurantul Hotelului Timișoara.

E la mintea cocoșului că altfel negocia Bogdan Herzog Jr. dacă se întâlnea tete-a-tete cu Titu Bojin, mare meșteșugar în arta racolărilor de cadre de nădejde, decât așa, c-a ajuns în noua majoritate municipală dus de bunicu’ de mână la grădiniță, cu ujina în ghiozdan și doi lei pentru o oranjadă. Dar hai să ne imaginăm ce-ar fi putut cere Bogdan Herzog Jr de la Titu Bojin, știind că omul ăsta îi poate satisface toate poftele… e, aproape toate poftele. Prima solicitare, de mare urgență, e o intervenție la Dănuț Lața, președintele AJF Timiș, pentru omologarea retragerii din campionatul Diviziei D a echipei FC Chișoda, astfel că ASU Politehnica, păstorită de Herzog Jr, să poată participa la barajul cu campioana județului Alba. Ar mai fi cerut noul posibil viceprimar și o intervenție amicală a lui Titu Bojin pe lângă oficialii comunali și județeni din Alba, dar, ghinion, acolo dușmanii controlează fenomenul (primar PNL, președinte CJ Alba – PDL).

Buuun, odată ajunși cu echipa ASU Politehnica în liga a III-a, echipa de suflet a viceprimarului Bogdan Herzog Jr. are nevoie de buget. Pentru că pur și simplu nu poate cere desființarea ACS Poli, echipa de ligă secundă, țelul ar putea fi atins în timp, din câteva mișcări. Pasul următor ar fi fost alocarea a măcar a două milioane de lei pentru atacarea promovării în ediția viitoare de campionat, din C în B, concomitent cu reducerea drastică a alocărilor pentru ACS Poli, până la un nivel care ar echivala cu retrogradarea sau destructurarea echipei asumate de primarul Nicolae Robu. Practic, s-ar ajunge în primăvara lui 2015 la o rocadă. ASU Politehnica în liga a doua, ACS, în a treia, punându-se problema transformării acesteia din urmă în echipă secundă.

Dar până în 2015 mai este și răbdarea lui Bogdan Herzog Jr. ar putea avea limite. Noua majoritate din CJ Timiș ar invita încă din această toamnă ca ASU Politehnica să joace pe stadionul „Dan Păltinișanu”. Foarte frumos, căci toți suntem timișoreni, și rugby-ul, și ASU, astfel că momentul reîntoarcerii Druckeriei acasă ar fi foarte aproape. În funcție de cât de mare este ura și înverșunarea pseudo-țărănistului, proprietarul stadionului (CJ Timiș, adică Titu Bojin) ar putea trimite ACS-ul să joace pe Știința sau chiar la Covaci, ce naiba! Oricum, legendele vor pleca, trimise la plimbare de pesedist și dezamăgite de decesul proiectului, plus că ACS nu avea spectatori nici în buricul târgului, astfel că nimeni nu ar plânge că nu poate vedea un meci pe viu cu FC Bihor Oradea.

Microbiștii puțin mai neatenți ar putea să nici nu observe aceste schimbări, mascate de vestea bună că galeria a revenit cu spectacolul în peluză. Cu gura căscată la coregrafiile minunate ale lui Ema Cernescu, sămânțarii vor scăpa din vedere că tatuajele lui Șeroni nu vor mai fi îmbrăcate într-un tricou negru, ci în unul alb-violet, cu dungi orizontale. Peste ani și ani nici nu va mai conta că aceste manevre politice fac ca proiectul ASU să fie cel puțin la fel de imoral precum celălalt atât de criticat de toată suflarea tifoseriei. Probabil că întrebați ce a cerut celălalt consilier țărănist pentru a pactiza cu PSD. Flavius Boncea nu vrea lucruri prea pământene, pe care să i le poată da Titu Bojin. El își dorește doar să-l înțeleagă Regele Mihai și să-l ierte Oscar Berger.

Din fericire, acest scenariu e (până la proba contrarie) o pură ficțiune.

Share
Published by
Eugen Sasu

Recent Posts

Dumbrăvița va avea o grădiniță nouă în zona Cora

Primăria Comunei Dumbrăvița anunță demararea proiectului „Construire grădiniță – zona Cora, localitatea Dumbrăvița”, o investiție…

2 ore ago

Consilierii locali timișoreni au aprobat taxele și impozitele majorate, conform noilor decizii ale Guvernului Bolojan

Timișorenii și firmele locale vor plăti, de anul viitor, noi taxe și impozite, la valori…

3 ore ago

Aveți grijă la apometre! Fără a fi izolate pot îngheța

Aquatim readuce în atenția clienților o serie de recomandări importante pentru protejarea instalațiilor de apă…

5 ore ago

Lucrări complexe la Liceul Henri Coandă. Investițiile depășesc 30 de milioane de lei

Lucrările de reabilitare efectuate la campusul Liceului Henri Coandă sunt în curs de derulare. Investiția,…

5 ore ago

Judecătorii CCR puşi de PSD blochează încă o dată reforma pensiilor speciale ale magistraţilor

Curtea Constituţională nu a luat nici astăzi o decizie pe legea privind pensiile magistraților, după…

6 ore ago

Puterea apei în Banatul Montan

În sud-vestul României, în județul Caraș-Severin, există un sistem hidroenergetic complex care alimentează Reșița și…

7 ore ago