Categories: PoliticaUltima ora

„Executat” de PP-DD la comanda lui Titu Bojin, Folica are loc in PNL, daca vrea

Fiindcă a salvat de două ori Timișoara de la rușine, Petrică Folică are un loc în PNL, dacă-și va dori asta. Primarul Nicolae Robu spune că om cu conștiință trebuie valorificat. Folică vrea însă să-și rezolve acum problema din partid, după ce a fost exclus vineri, și nu oricum, ci „la comanda lui Titu Bojin”.

Petrică Folică a plecat vijelios din plenul Consiliului Local Timișoara, spunând că nu poate vota un filorus pentru funcția de viceprimar. Ce a urmat se știe deja: propunerea de înlocuire a lui Dan Diaconu cu Bogdan Herzog a căzut, iar câteva ore mai târziu, Folică a fost dat afară din PP-DD. Sâmbătă, primarul Nicolae Robu i-a mulțumit acestuia pentru că are coloană vertebrală și a spus că, dacă va vrea să intre în PNL, va fi primit. „Avem toate motivele s-o facem, pentru că un om care arată coloana vertebrală și conștiință trebuie valorificat. Același om a salvat primăria de la o situație care ar fi fost extrem de critică, când PSD încerca să pună mâna cu 100.000 de euro pe o clădire. Eu fusesem scurtcircuitat în acel timp foarte scurt în care s-a pus pe ordinea de zi proiectul. El m-a atenționat și am dat dispoziție de evaluare corectă. Mi-am făcut atunci datoria de primar, aceeași firmă contractată de psd făcând o evaluare care să nu țină cont de ce avem noi de gând să facem cu imobilul respectiv. Petrică Folică este un consilier local cu conștiință”, a declarat Robu.

Petrică Folică nu are însă gânduri de intrare în PNL, cel puțin momentan. Acesta spune că a semnat cererea de convocare a ședinței extraordinare a CL Timișoara fără să știe prea mult despre Bogdan Herzog. „Trebuie să-mi revin după ziua de vineri. Încă nu realizez presiunea la care am fost supus în ultima săptămână de USD, sau cum se numește. N-a fost deloc ușor. Eu l-am întrebat pe Valentin Moldovan dacă e adevărat că Bogdan Herzog scrie la «Vocea Rusiei» și mi-a spus că sunt doar cancanuri. Când am văzut atitudinea lui Bogdan Herzog din consiliul local, am decis să plec. Ne-a sfidat pe toți. Vă dați seama pe cine puneam viceprimar? Ne făceam de râs în toată țara! La 25 de ani de la Revoluție, Timișoara să aibă un astfel de viceprimar?”, ne-a declarat Folică.

Pentru gestul său, el a fost exclus vineri din PP-DD. „Felul în care am fost dat afară e hilar. Cum mă pot exclude niște oameni care fac parte dintr-un birou interimar? Eu am clădit partidul ăsta, ei au venit și s-au așezat doar pe niște scaune. Sunt niște oameni infiltrați. Acum mi-am dat seama că în România se vrea altceva, dacă au reușit să infiltreze și acest partid. Evident că voi contesta decizia de excludere”, spune Petrică Folică. Acesta știe și cine a decis darea lui afară. „Titu Bojin a dat cu pumnul în masă și Florian Zanfir s-a executat! El a candidat pe Colegiul III, unde nu și-a făcut deloc campanie și a adunat doar în jur de 500 de voturi, deși avem mult mai mulți membri de partid în acel colegiu. La o săptămână după, i s-a propus să devină vicepreședinte la consiliul județean. M-au executat ca la ședințele PCR”, mai susține Folică.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Intențiile de dezvoltare pe terenul actualei parcări a CJT din centrul Timișoarei: Clădire cu sală de concerte, cafenea și galerie comercială

Pe terenul actualei parcări a Consiliului Județean Timiș, din centrul Timișoarei, se va ridica o…

53 de minute ago

CJ Timiș ”rotește” și optimizează semnificativ banii alocați din împrumutul bancar de 258 de milioane pe care îl are la dispoziție

Consiliul Județean Timiș a aprobat ”rotirea” unor importante fonduri aflate la dispoziția instituției prin intermediul…

3 ore ago

Dominic Fritz răspunde diplomatic propunerii lansate de Simonis pentru preluarea de către județ a patru obiective din Timișoara

Propunerea lansată de Alfred Simonis, de a prelua de la Primăria Timișoara patru obiective din…

5 ore ago

Peste o sută de câini și pisici, disponibili pentru adopție în cadrul unui Super-Târg la Timişoara

Asociația Poli, împreună cu mai multe organizații de protecție a animalelor, organizează un Super-Târg de…

5 ore ago

Se umflă apele în Banat. Se înregistrează mai multe depășiri ale cotelor de atenție

Direcția Apelor Banat informează că au fost înregistrate ploi însemnate în bazinul superior al Timișului,…

6 ore ago

Primăria preia cererile pentru autorizarea comercializării de flori și aranjamente florale pentru 8 martie

Primăria Timișoara preia cereri pentru activități de comerț stradal cu ocazia zilei de 8 Martie,…

6 ore ago