Categories: Info si Utile

Final de proiect european în Banatul istoric

Timp de 18 luni, românii şi sârbii din Banatul istoric au fost mai apropiaţi pe unde culturale printr-un proiect finanţat din fonduri europene. Spectacole, concursuri, workshop-uri, tabere şcolare şi reviste bilingve i-au adus la un loc pe bănăţenii din România şi Serbia.

Proiectul s-a numit „Banatul istoric – spațiu intercultural româno-sârb” și a fost finanțat prin Programul IPA de Cooperare Transfrontalieră România – Republica Serbia Axa prioritara 3.3, promovarea activităţilor „people to people”. Liderul de proiect Uniunea Europeană Banat din România a colaborat cu Muzeul Satului Bănățean Timișoara, Centrul de Cultură și Artă a județului Timiș (din România) și KOV (Comuna Literară Vârșeț) și Liceul „Borislav Petrov Braca” Vârșeț (din Serbia). Proiectul a început pe 4 decembrie 2012 și se va încheia efectiv pe 4 iunie 2014. În cadrul programului a fost editată revista bilingvă „Petru Cârdu”, realizată în șase ediții, a câte 1.800 de exemplare, diseminate în România și Serbia. Au fost organizate tabere de vară, bilingve, pentru elevii din cele două țări, realizate la Buziaș și lângă Vârșet, cu efective de câte 50 de elevi și profesori, pentru activități creative. O serie de evenimente au animat viaţa culturală a românilor şi sârbilor din Banat, pe parcursul celor 18 luni: două festivaluri de folclor autentic în Timișoara și Vârșeț, cu participarea unor nume sonore din România și Serbia, două târguri de artă meșteșugărească (România și Serbia), două conferințe, în România și Serbia, cu participarea unor specialiști pe teme legate de Banatul Istoric, workshop-uri de artă, în România și Serbia.

Share
Published by
Mihai Oancea

Recent Posts

Descinderi la Spitalul „Victor Babeș”! Documente ridicate de procurorii DNA

DNA a făcut o „vizită neanunțată” marți la Spitalul Victor Babeș. Cu toate că s-a…

7 ore ago

Invitație de suflet la UMF în cadrul LiteraTURA – întâlniri cu scriitori: Anca-Iulia Beidac

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…

8 ore ago

24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…

11 ore ago

Casa de Cultură a prezentat programul oficial al Târgului de Paște Timișoara

Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…

12 ore ago

Cosmin Tabără, din nou pe șantierul ”copilului său”, șantierul LEGO. El recomandă lansarea licitației pentru linia de tramvai/VIDEO

Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…

12 ore ago

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

13 ore ago