Categories: Economic

Intarzieri ale trenurilor, din cauza limitarilor de viteza impuse de caldura

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA a introdus, de marți după-amiază, limitări de viteză în circulaţia trenurilor, pe întreaga reţea feroviară. Acestea sunt necesare din cauza temperaturilor ridicate și conduc la întârzieri ale garniturilor.

Viteza de circulaţie a trenurilor de călători şi de marfă pe anumite tronsoane de cale ferată s-a redus inițial în trei regionale din țară, printre care și Timișoara. Reducerile erau de 10-50 km/h faţă de viteza normal. Ulterior, limitările de viteză au fost introduse pe întrega reţea de cale ferată. Acestă măsură va duce la întârzieri la destinaţie, în medie, de 30-40 de minute/tren, în funcţie de traseul trenului din graficul de circulaţie. Întârzieri mai mari, de peste 50-60 de minute/tren, se pot înregistra la trenurile al căror parcurs tranzitează mai multe judeţe afectate de temperaturile ridicate. Reducerea vitezelor de circulaţie, în anumite intervale de timp în care temperaturile depăşeşc limitele normale, este o măsură obligatorie pentru siguranţa traficului feroviar. În perioada de caniculă, temperaturile înregistrate la nivelul şinei depăşesc 45 de grade C. Înainte de efectuarea călătoriei, călătorii sunt rugați să solicite informaţii despre întârzierile înregistrate în traficul feroviar la staţiile şi agenţiile CFR din Bucureşti şi din ţară sau la telefon 021/9521.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Circular Cultures Design School 2026 la UPT: patrimoniu industrial, scenarii urbane pentru 2040 și multe altele

UPT a găzduit Circular Cultures Design School, un program intensiv de lucru desfășurat în ritm…

7 minute ago

Alianța Timișoara Universitară dă startul ediției a IV-a a târgului educațional „Timișoara – ATU pentru educația ta”

Târgul va avea loc miercuri, 18 martie, în intervalul 09:00 - 15:00, la Timișoara Convention…

O oră ago

“Bizoni” la volan. Amendaţi după ce au blocat accesul în clinici medicale sau grădinițe

De la începutul acestui ani, peste 300 de şoferi au fost sancționați de polițiștii locali…

2 ore ago

Centrul orașului Sânnicolau Mare va fi modernizat: piațetă modernă, fântâni arteziene și mai mult verde

Schimbare în bine! Primăria Orașului Sânnicolau Mare anunță începerea unei etape majore de transformare a…

2 ore ago

O nouă față pentru centrul orașului Sânnicolau Mare: piațetă modernă, fântâni arteziene și mai mult verde, cu sprijin european

Primăria Orașului Sânnicolau Mare anunță începerea unei etape majore de transformare a zonei centrale, în…

2 ore ago

Antrenorul de primari. Reforma administrativă de la Simonis cetire

N-au trecut patru mandate cu primari aleși în noile unități administrative înființate după referendumuri de…

5 ore ago