Categories: Timp liber

Invitatie pentru curajosi: baza de parasutism, la o ora de Timisoara

Dacă ați vrut dintotdeauna să experimentați senzațiile tari ale saltului cu parașuta, de la finele săptămânii veți putea face acest lucru foarte aproape de casă. Clubul de Parașutism Timișoara își deschide baza în comuna arădeană Șiria și așteaptă amatori de astfel de „plojoane”. Este prima bază de parașutism dedicată din această zonă.

Parașutismul este, în prezent, unul dintre sporturile extreme cele mai populare în lume. Tot mai mulți oameni vor să încerce așa ceva și sunt dispuși să plătească pentru asta.Ca orice sport extrem, parașutismul are doza lui de risc, însă aceasta poate fi redusă considerabil prin antrenamente, dar și prin folosirea unui echipament corespunzător. Membrii Clubului de Parașutism Timișoara au și experiența, și echipamentele necesare, având la activ, în total, peste 10.000 de salturi.

Dacă vreți să încercați așa ceva, aveți mai multe variante. Prima dintre ele este „Static Line”, în care, după o pregătire teoretică prealabilă, veți sări singur, de la 1.500 de metri, cu o parașută legată cu o „linie” de avion. Acest cordon deschide automat parașuta. Cursul cuprinde 25 sărituri, în timpul cărora veți învăța să faceți întoarceri și salturi în aer, dar și cum să pliați parașuta. La final, dacă treceți și testele teoretice și practice, veți avea licență de parașutist categoria A. Varianta „Accelerated Freefall” este un curs structurat pe șapte niveluri. După o pregătire teoretică prealabilă, veți sări cu o parașută, de la 3.000 de metri, însoțit de doi instructor, la primele trei salturi. La fiecare salt veți avea 50 de secunde de cădere liberă, timp în care veți învăța să vă controlați corpul în aer. La 1.500 m deschideți parașuta și urmează o „plimbare” în timpul căreia puteți experimenta pilotatul acesteia fiind ghidat prin radio spre o aterizare sigură.

Tarifele pentru cursuri diferă în funcție de varianta pe care o preferați. Dacă aveți licență, plătiți numai biletul de salt, închirierea parașutei și pliajul acesteia, după caz. Baza de parașutism GoJump.ro se deschide sâmbătă, 28 iunie, la Șiria. Mai multe detalii găsiți aici.

Share
Published by
Silvia Suciu

Recent Posts

“Sete de Carte” revine cu o nouă ediție. Copiii vor primii vouchere pentru achiziția de cărți

Societatea Aquatim, Administrația Bazinală de Apă Banat, Fundația Aquatim și Librăriile Cărturești continuă și în…

29 de minute ago

Sorin Şipoş, concluzie după Congresul USR: “Punem partidul pe o fundație mult mai serioasă”

În weekend-ul care s-a încheiat, la Sibiu a avut loc Congresul USR, unde s-au votat…

34 de minute ago

Prea bătrâni pentru Poliţia Naţională, prea tineri pentru Poliţia Locală?

Imediat după victoria de etapă în cazul pensiilor speciale ale magistraţilor, premierul Ilie Bolojan a…

4 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 2 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 01.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

5 ore ago

SCM Poli, sub așteptări în Maramureș. Portarul Makaria, coșmarul alb-violeților

Un derby de tradiție al handbalului românesc s-a încheiat dezamăgitor pentru reprezentanta Banatului. Minaur Baia…

16 ore ago

Responsabilitățile agenților economici în domeniul protecției mediului și a gestionării deşeurilor, în dezbatere la CCIAT

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în calitate de partener Enterprise Europe Network (EEN),…

23 de ore ago