Spital de 40 de milioane de euro la Giroc, pe bani americani

Județul Timiș ar putea avea un spital ultramodern, ridicat pe fonduri exclusiv private, după ce consilierii județeni au aprobat studiul de prefezabilitate pentru acest proiect. Unitatea sanitară ar urma să coste în jur de 40 de milioane de euro, sumă asigurată de niște investitori americani. CJ Timiș va asigura terenul și utilitățile.

Pe locul fostei unităţi militare de la Giroc va apărea un spital ultramodern, cu câteva sute de paturi. Construcția a fost anunțată încă de anul trecut de președintele CJ Timiș, Titu Bojin. „Cred că este o investiţie necesară pentru Timiş. De la momentul când batem palma, americanii susţin că acest campus va fi gata în trei ani”, declara Bojin, în iulie 2013. Miercuri, consilierii județeni au aprobat studiul de prefezabilitate pentru acest proiect. „Complexul spitalicesc de excelență în regim de investiție și exploatare public-privat”, a fost propus în două variante. În prima dintre ele, spitalul ar putea avea 600 de paturi, iar în cea de-a doua, doar 500. Cu toate acestea, valoarea investiției rămâne aceeași, respectiv 171,6 milioane de lei. Se estimează că aceasta ar fi amortizată în aproximativ 16 ani. Pentru acest proiect, Consiliul Județean Timiș nu trebuie decât să asigure terenul și utilitățile, restul de bani fiind acoperiți de investitori americani. După ce se va recupera investiția, CJ Timiș va primi 40% din acțiuni. Abia după 30 de ani, firma investitoare se va retrage, iar complexul va reveni în totalitate administrației județene. Noul spital va avea mai multe secții: obstetrică-ginecologie, chirurgie generală, cardiologie, oftalmologie, stomatologie, ortopedie, traumatologie, dermatologie, radiologie. De asemenea, aici va exista și un serviciu de urgență.

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

“Sete de Carte” revine cu o nouă ediție. Copiii vor primii vouchere pentru achiziția de cărți

Societatea Aquatim, Administrația Bazinală de Apă Banat, Fundația Aquatim și Librăriile Cărturești continuă și în…

29 de minute ago

Sorin Şipoş, concluzie după Congresul USR: “Punem partidul pe o fundație mult mai serioasă”

În weekend-ul care s-a încheiat, la Sibiu a avut loc Congresul USR, unde s-au votat…

34 de minute ago

Prea bătrâni pentru Poliţia Naţională, prea tineri pentru Poliţia Locală?

Imediat după victoria de etapă în cazul pensiilor speciale ale magistraţilor, premierul Ilie Bolojan a…

4 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 2 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 01.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

5 ore ago

SCM Poli, sub așteptări în Maramureș. Portarul Makaria, coșmarul alb-violeților

Un derby de tradiție al handbalului românesc s-a încheiat dezamăgitor pentru reprezentanta Banatului. Minaur Baia…

16 ore ago

Responsabilitățile agenților economici în domeniul protecției mediului și a gestionării deşeurilor, în dezbatere la CCIAT

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în calitate de partener Enterprise Europe Network (EEN),…

23 de ore ago