Proiectul care va modifica interdicția de vânzare a băuturilor alcoolice în Complexul Studențesc va intra în dezbaterea plenului CL de joi după-amiază. După adoptarea lui, va fi interzis doar consumul, însă primarul Nicolae Robu susține că nu vor fi amendați studenții care beau o bere, ci tot… comercianții, care erau sancționați și până acum! Edilul a declarat că vrea ca tinerii să bea acasă, ca să nu facă scandal și să nu se încurce cu… interlopii.
În ședința de joi a CL Timișoara va fi supusă la vot înlocuirea interdicției de vânzare a băuturilor alcoolice în Complexul Studențesc cu interdicția de consum a acestora în unitățile comerciale de pe raza Campusului. Modificarea s-ar putea traduce și astfel: poți să cumperi o bere la bar, dar nu poți s-o și bei acolo, decât dacă ești dispus să plătești și o amendă, în cazul în care vei fi prins savurând-o. Organizațiile studențești au sesizat deja aberația și au cerut modificarea proiectului.
Primarul Nicolae Robu le-a explicat, pe Facebook, care este, de fapt, substratul. „Schimbarea nu-și propune înlocuirea amendării unităților comerciale cu amendarea consumatorilor (studenților) – Doamne ferește!-, ci doar crearea cadrului ca unitățile comerciale să poată vinde pentru acasă și numai pentru acasă băuturi alcoolice, inclusiv studenților – cetățeni majori!-, urmând ca în cazul depistării consumului de băuturi alcoolice în unitățile comerciale, acestea să fie amendate – deci: nu consumatorii!”, a notat edilul, pe rețeaua de socializare. Robu mai spune că va propune un amendament care să stipuleze exact acest lucru. „Doar n-o să fac eu să fie amendați studenții – tocmai eu, căruia studenții îmi spun sau, în orice caz, îmi spuneau când eram prorector și rector «tata Robu»!”, susține primarul. Robu vrea, de fapt, ca studenții să bea acasă, pentru că se teme de faptul că tinerii ar putea să facă scandal în cazul în care se îmbată. „Ideea era să nu se consume în unitățile comerciale, pentru că acolo unde se consumă alcool se produce și deranj, este gălăgie, se strânge lumea interlopă, se degradează atmosfera”. a conchis edilul.
În aceste condiții, rămâne întrebarea de ce este necesară o astfel de modificare, dacă tot comercianții vor fi cei amendați pentru consumul de alcool? Apoi, de ce ar lua cineva o bere de la un bar din Campus, pentru cinci lei, să spunem, și apoi s-o bea acasă, când poate cumpăra același produs la jumătate de preț, de la un supermarket din oraș? Există, pe de altă parte, informații conform cărora că hotărârea are „dedicație” precisă, și anume un lanț de magazine care urmează să deschidă o unitate și în Complex.
Începând de marţi, 24 februarie, fostul fotbalist al lui Poli Timişoara Ovidiu Cuc este noul…
Mijlocașul Damian Daniel Isac (25 ani) s-a alăturat Politehnicii, chiar în săptămâna în care se…
Pe terenul actualei parcări a Consiliului Județean Timiș, din centrul Timișoarei, se va ridica o…
Consiliul Județean Timiș a aprobat ”rotirea” unor importante fonduri aflate la dispoziția instituției prin intermediul…
Propunerea lansată de Alfred Simonis, de a prelua de la Primăria Timișoara patru obiective din…
Asociația Poli, împreună cu mai multe organizații de protecție a animalelor, organizează un Super-Târg de…