Aquatim anunță că miercuri, între orele 9 și 14, va întrerupe furnizarea apei reci în Moșnița Nouă, în vederea efectuării lucrărilor de deviere a conductei de apă potabilă.
Aceste lucrări fac parte din programul investițional al Aquatim, finanțat din fonduri nerambursabile ale Uniunii Europene, prin POS Mediu, în cadrul proiectului „Extinderea şi modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare în judeţul Timiş”. Lucrările se vor desfășura pe Calea Buziașului. La reluarea alimentării cu apă rece este posibil să apară apă tulbure la robinetele consumatorilor din zonele menţionate. Aceștia sunt rugați să nu folosească apa în scopuri menajere până la limpezirea ei completă.
Pe 14 mai 2026, la Timișoara va avea loc prima ediție a evenimentului Noaptea Companiilor…
Când te gândeşti la Poli, nu ai cum să nu te gândeşti şi la Dan…
Vă mai amintiți prin unele hoteluri din România momentul micului dejun? Firește că vi-l amintiți.…
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 23.03.2026, unde se vor executa reparaţii…
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…
Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…