Bojin nu renunta la ACS Poli, dar nici nu sare cu banii

Președintele Consiliului Județean Timiș, Titu Bojin, spune că încă nu s-a luat vreo decizie finală în ceea ce privește viitorul lui ACS Poli, dar lucrurile sunt „pe drumul cel bun”. CJ ar putea să nu mai dea bani la formația de liga a doua, căreia îi va pune la dispoziție stadionul, însă ar putea susține financiar Mama Mia Becicherecu Mic. Cu o singură condiție: echipa să existe!

Dacă nu s-a stabilit încă exact ce se va face la Poli, un lucru pare cert: e nevoie de specialiști care să-i ajute pe Titu Bojin și Nicolae Robu să transforme clubul într-unul mai bun. „Urmează să ne întâlnim, vom încerca să mai aducem un om, doi, care se pricep pe linia fotbalistică, nu ca să dea gol de la 11 metri sau să rateze, ci că să ne ajute să ne punem de acord pentru o echipa tehnică și a unei funcționări corecte a clubului”, a declarat Bojin. CJ Timiș nu se va retrage din proiectul ACS Poli, însă va reduce sumele alocate pentru echipa aflată acum în Liga a II-a. „Nu se pune problema ca, în mod normal, CJ să se retragă din asocierea cu Poli. Eu am zis clar că nu dăm bani. Asocierea e una, sumele de bani arondate sunt altele. În primul rând, noi avem stadion și în fiecare an sunt câteva sute de mii, dacă nu miliarde, care se duc către întreținere de gazon, scaune rupte, deși, în ultima vreme nu a mai fost un entuziasm foarte mare… Nu mă interesează celelalte discuții, de acreditare a unei echipe a lui Marian Iancu. Noi avem echipa ACS Poli care este în divizia B”, susține șeful CJ.

Și chiar dacă Robu și Bojin nu sunt de acord în multe privințe, amândoi par să fie la fel de nemulțumiți de prestația slabă a echipei. „Nu cred că mai exista nici un fel de posibilitate…. zarurile au fost aruncate! Nu trebuia să stăm într-un punct când noi nu am câștigat niciun meci. Nu am câștigat niciun meci acasă! Am pierdut pe mâna noastră. Va fi o formula nouă în totalitate, nu înseamnă că nu pot să fie și oameni care au mai fost, dar va fi o formulă restructurată, cu maximum 25 de jucători”, a conchis Bojin. Conform unor surse, acesta nu este acord cu formula Ioan Timofte-Dan Alexa.

CJ Timiș ar putea susține însă o altă echipă, și anume Mama Mia Becicherecu Mic. Titu Bojin a anunțat deja că aceasta va putea juca, dacă va vrea, pe stadionul „Dan Păltinișanu”. Există însă o problemă. „Dacă se mai face echipa Becicherecului, care nu am înțeles nici în zi de azi dacă e sau nu e, o să ajutăm și pe aceea. Asta va trebui să facem noi, cei de la CJ”, a conchis Bojin.

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

Ruben Lațcău acuză Ministerul Sănătății că are planuri prost făcute pentru accesul auto spre viitorul Institut Regional de Oncologie

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, ”pune sămânța” unei noi posibile dispute, care ar putea apărea pe…

11 ore ago

Un cârnaț de Săcălaz a fost declarat cel mai bun la Worschkoschtprob – Degustarea cârnaților bănățeni/Foto

Un bucovinean, aflat la a doua generație în Săcălaz, a câștigat cea mai nouă ediție…

12 ore ago

Îmbunatațirea calității vieții pentru locuitorii orașului Moldova Nouă din zona adiacentă Școlii Gimnaziale Sofia Arcan

Cod SMIS 324195 Numele beneficiarului: UAT ORAȘUL MOLDOVA NOUĂ În luna martie, Primăria orașului Moldova…

12 ore ago

Primăria Timișoara și Romsilva s-au inteles, în sfârșit, pe acordul de asociere pentru ca Pădurea Verde să poată fi amenajată ca parc

Municipalitatea timișoreană reușește, în sfârșit, să bată palma cu Romsilva pentru a se apuca de…

13 ore ago

Trofeul Festivalului – Concurs ”Gelu Stan” ediția a VIII-a 2026 ajunge în Țara Binșului

Trofeul Festivalului - Concurs ”Gelu Stan” 2026 ajunge în Bihor, cucerit fiind de o solistă…

14 ore ago

Vin bani pentru proiecte importante la Jebel: rețea de distribuție gaze și dispensar

Vești bune pentru comunitatea din Jebel. Vin bani de la Consiliul Județean Timiș pentru mai…

15 ore ago