Elevii care au terminat clasa a XI-a și care nu mai au răbdare să aștepte încă un an pentru a vedea cum e viața de student au șansa să descopere acest lucru chiar în această vară. Organizația Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara a demarat proiectul West Summer University 2014, care promovează învățământul superior într-un mod inedit.
Programul West Summer University, ajuns la cea de-a patra ediție, se va desfășura timp de două săptămâni, în perioada 23 iulie – 6 august. Scopul său este orientarea absolvenților de clasa a XI-a către învățământul superior și o posibilă viitoare facultate. La acest program vor participa 180 de elevi cărora li se va simula procesul academic pe care îl vor întâlni la cursurile de la facultate, dar vor exista și acțiuni non-formale. Cei 180 de tineri din 28 de județe din România și Republica Moldova vor participa și la diferite activități, dezbateri sau competiții. Printre acestea se numără un concert-lecție al artistului Emil Kindlein, care va avea loc în 4 august, la Sinagoga Cetate, o proiecție de film și o dezbatere pe teme antidrog sau un „treasure hunt” prin care tinerii vor descoperi principalele obiective ale Timișoarei. Este prima oară când la acest proiect vor participa și elevi basarabeni. Toți elevii au fost selectați pe baza cererilor trimise chiar de ei, fiind înscriși 450 de doritori.
În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…
CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…
Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…
Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…
Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…
În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…