Plantati de cateva luni, zeci de copaci de pe Aleea Azurului s-au uscat deja! / FOTO

Câteva zeci de copaci plantați, în primăvară, pe străzile Martir Nagy Eugen și Aleea Azurului s-au uscat deja. O parte dintre ei erau mesteceni, care ar fi trebuit să atingă înălțimi de șase metri! Primarul Nicolae Robu nu are o explicație, dar susține că e a doua oară când arborii se usucă, în exact aceleași locuri.

În toamna anului trecut, pe Aleea Azurului au fost tăiați mai mulți arbori. Nemulțumită, Elena Doandeș, care locuiește pe această stradă, a reclamat situația la Protecția Mediului, de unde i s-a comunicat că ar fi trebuit tăiați doar doi copaci. „Pe parcursul executării lucrărilor de construcții se vor tăia doi arbori și de vor planta 65 de copaci; nu vor fi diminuate spațiile verzi”, scria, negru pe alb, în răspunsul de la Protecția Mediului. Anterior, alți copaci fuseseră puși la pământ pe strada paralelă, Aleea Martir Nagy Eugen, fostă Farului. Totuși, după intervenția femeii, nu s-au mai tăiat alți arbori pe Aleea Azurului.

În luna aprilie, lucrările de amenajare de pe Aleea Azurului, în valoare de peste 400.000 de lei, au fost finalizate și au inclus și plantarea a 47 de mesteceni și tei. Arborii erau puși foarte aproape de blocuri, dar primarul Nicolae Robu susținea că nu vor fi probleme. „Toate coroanele vor fi crescute controlat. Mestecenii aceștia vor ajunge să aibă șase metri înălțime”, explica edilul. La mai puțin de patru luni de atunci însă, copacii de pe cele două străduțe sunt buni de… pus pe foc! Culmea este că, din aprilie încoace, pe Aleea Azurului, este a doua oară când copăceii mor.

Primarul Nicolae Robu nu are o explicație clară, dar consideră situația destul de ciudată. „E greu de înţeles cum numai în faţa celor care au protestat împotriva tăierilor de arbori din zonă se usucă pentru a doua oară ce plantăm… Aceeaşi firmă plantează acelaşi tip de arbori în multe locuri din oraş şi nu se usucă nicunde. Aici, exact unde au fost protestatarii, se usucă pentru a doua oară. Nu acuz pe nimeni, pot doar să constat. Am plantat 3.672 de copaci, se mai întâmplă să se usuce, dar e suspect că sunt aşa de mulţi pe o porţiune restrânsă”, susține edilul. Conform aceleiași surse, s-au făcut unele teste, dar nu s-a ajuns la o concluzie care să stea în picioare. „Nu vreau să preiau suspiciunile altora, cum că li se pune ceva la rădăcină, n-am nicio dovadă. Nu s-a sesizat să fie solul contaminat. Prima dată s-a considerat că asta este, se mai întâmplă, dar se usucă pentru a doua oară. Sunt destul de mulţi uscaţi. La toamnă vom planta alţii pe Aleea Azurului, acum nu este sezon de plantări”, a conchis Robu. (sursa foto: Cristian Bratu)

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Sânnicolau Mare, cel mai bogat oraş din judeţul Timiş în 2025, urmat de Jimbolia

Sânnicolau Mare a avut, în 2025, cele mai multe venituri dintre cele opt oraşe ale…

4 minute ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 3 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 03.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

O oră ago

PNL a găsit, în sfârşit, un ministru pentru Educaţie: Mihai Dimian, rector al Universității din Suceava

Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Mihai Dimian, a fost propus și validat luni…

12 ore ago

Viceprimarul Lațcău explică modul de lucru din Piața Traian: ”Nu vom interveni peste tot simultan, dar nici nu vom lucra pe tronsoane foarte mici”

Viceprimarul Ruben Lațcău e optimist și anunță: ”Începem luna aceasta în Traian”. Deocamdată se fac…

12 ore ago

Rețeaua de apă și canalizare din comuna Șag, progres substanţial în zece ani

În iunie 2016, comuna Șag pornea de la zero kilometri de rețea de canalizare. Astăzi,…

14 ore ago

CONVOCARE ADUNAREA GENERALĂ A MEMBRILOR FILIALEI CECCAR TIMIȘ

Se convoacă Adunarea generală a membrilor CECCAR Filiala Timiș, la sediul filialei, în data de…

14 ore ago