Categories: Administratie

Sufocate de buruieni, salciile energetice ale primariei trebuie replantate / FOTO

Plantația de 110.000 de sălcii energetice a Primăriei Timișoara n-a supraviețuit iernii, așa că va trebui refăcută. De această dată, pe cheltuiala firmei care a recomandat plantarea butașilor pe un ger de crăpau pietrele. Sălciile energetice ar trebui să producă bani, dar momentan nu e cazul.

În decembrie 2013, primarul Nicolae Robu anunţa că o plantație de opt hectare de sălcii energetice e pe cale să apară la marginea Timișoarei, în cartierul Ciarda Roșie. „Am plantat circa 110.000 de sălcii energetice. Salcia energetică este o plantă care creşte foarte repede, atinge dimensiuni impresionante şi, la o suprafaţă de opt hectare, poate asigura producerea a 240 de tone de biomasă pe an”, spunea Robu. Plantația, al cărei cost era de circa 67.000 lei, ar fi urmat să asigure și „oxigenarea” zonei. Prima recoltare urma să se facă după al doilea an de la plantare, pentru ca în al treilea salcia să ajungă la maturitate. „Din al treilea an rămânem pe plus, având în vedere că în primii doi ani vor fi și lucrări de întreținere – tratamente fitosanitare care sunt necesare, ierbicidări, fertilizări. (…) Vreme de 25 de ani nu vor mai fi făcute niciun fel de alte lucrări pe acest teren, doar se va valorifica salcia existentă”, explica Adrian Bere, șeful Direcției de Mediu.

La mai bine de jumătate de an de atunci, plantația de sălcii practic nu există! Într-o mare de buruieni, arborii nu se văd, semn că plantarea în miez de iarnă n-a fost cea mai bună idee. „Am constatat că parte din sălcii au înghețat. Având garanție pentru aceste lucrări, am solicitat o deplasare la fața locului a societății care a realizat acea plantație și care acum va reface suprafața respectivă. Le-am plantat în iarnă, pentru că asta a fost recomandarea producătorului și am respectat exact ceea ce a zis. Așa ne-a recomandat, plantarea din iarnă. Celelalte plantări, din alte locații, au fost făcute primăvara și am observat că nu-au fost probleme, motiv pentru care firma își asumă responsabilitatea”, susține Adrian Bere.

Firma Rebina Agrar urmează acum să replanteze butașii, dar nu se știe exact câți. „Tratamentele recomandate s-au făcut, urmează acum să plivim, iar ulterior, unde se constată că nu au răsărit toate acele sălcii, se vor replanta pe cheltuiala celor care au asigurat materialul. PMT nu mai alocă fonduri, totul se face pe cheltuiala societății care a realizat plantația. Tratamentele tot acea firmă le-a făcut, dar, din ceea ce se vede la fața locului, nu este efectul scontat, motiv pentru care există obligativitatea de a face replantări”, mai spune directorul Direcției de Mediu a PMT. Conform acestuia, sălciile urmează să fie replantate în perioada imediat următoare. Cum vor trece acestea peste vară rămâne de văzut. Peste iarnă s-a demonstrat deja.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Ultimele condamnări sonore în Timiș au fost pentru finanțarea clubului Poli Timișoara. Iosif Armaș e bine-mersi

Nu cunosc mulți condamnați penal, dar câțiva au ajuns să tragă ponoase ajutând-o pe Poli.…

2 ore ago

Proiectul noului pod peste Mureș, de lângă Cenad, face un pas înainte

Lansată în cea de a doua jumătate a acestui an, licitația pentru stabilirea executantului studiului…

17 ore ago

Deplasare grea în ultimul meci din 2025 al baschetbaliștilor

Fără pauză! Etapa a 14-a din Liga Națională masculină de baschet programează un meci în…

19 ore ago

Din 1 ianuarie pregătiți-vă să vă goliți mai repede buzunarele pentru benzină sau motorină. Sau mergeți cu trotineta și bicicleta

Dacă v-ați bucurat de ieftinirea carburanților din ultimele zile, nu sperați să rămână prea mult…

21 de ore ago

A intrat pe contrasens și a băgat o femeie și un copil în spital

Duminică, 28 decembrie 2025, în jurul orei 06:15, polițiștii au fost sesizați cu privire la…

22 de ore ago

România lui Mitică. Mitică Dragomir

Dacă ar fi să ilustrez anul 2025, ba chiar şi ultimii 36 de ani, rezumându-mă…

o zi ago