Categories: Ziaristu' de terasă

Ponta il imita pe Horia Cristian: „Timisoara nu-i buricul pamantului”

Așadar, zilele trecute s-a confirmat ceea ce se cam știa de multă vreme. Și anume, Timișoara nu va avea un spital regional. În schimb, se vor ridica trei astfel de obiective la Cluj, Iași și Craiova. Pentru ca acest lucru să aibă și o explicație, ministrul Sănătății, Nicu Bănicioiu, sărind ca inteligentul din baie, a oferit-o pe loc: Timișoara nu e zonă defavorizată pentru a merita acest lucru. Hopaaa! Se vede treaba că mitomania nu-i doar apanajul premierului în acest guvern. Trebuie să fii extrem de tâmpit să nu știi că, de exemplu, Clujul este unul dintre cei mai importanți poli de dezvoltare economică din România, nu zonă defavorizată. Iar dacă nu ești tâmpit, baș – vorba bănățeanului! – ești un mincinos sadea. (Am vrut sa spun fără pereche, dar îl mai avem și pe Ponta!)

Mai corect pentru guvernanți era să spună: „Ni se rupe undeva de Timișoara și Regiunea Vest!”. Nu de alta dar, din patru județe, în trei președinții de consilii județene sunt din ACL, iar în al patrulea, muncipiul de reședință, Timișoara, are ca primar un liberal. Așa că n-are niciun sens, în mintea celor de la guvernare, să investești în această zonă, chit că de aici se trage ditamai „Tata Socru”! În fine, treaba PSD-ului cum își rezolvă disputele interne, sacrificând Timișoara!

Decizia guvernului de-a ocoli Timișoara la capitolul spitale regionale l-a scos însă din pepeni pe primarul Nicolae Robu. Care a invadat Internetul cu sondaje împotriva premierului-prezidențiabil Victor Viorel Popa. Corect, nu-i nicio problemă, așa trebuie să facă un primar din opoziție. Numai că nu același lucru l-a făcut Robu când un coleg de partid, deputatul de Timiș Horia Cristian, decreta că Timișoara nu are nevoie de un spital regional. Mai mult, el spunea că ar avea unul de acest gen, și anume Spitalul Județean. Cristian argumenta cu deja celebra frază „Timișoara nu e buricul pământului”. Și trebuie spus că nu vorbea un neica-nimeni, distinsul deputat liberal fiind secretar al Comisiei de sănătate din Cameră. La acea vreme, Robu nu s-a revoltat împotriva subordonatului său pe linie de partid. N-a spus nimic nici despre ministrul liberal al Sănătății. Încă USL mai trăia pe atunci, e drept pe perfuzii.

Ce vreau să spun? Dacă dl Robu făcea scandal de la început vizavi de această intenție a guvernului, începând prin sancționarea lui Horia Cristian, poate altele erau datele problemei acum. Fiindcă, de prin ianuarie-februarie se cam știa despre intenția executivului de-a trage pe tușă Timișoara la capitolul spitale regionale. Atunci Robu n-a vrut să se pună rău cu Executivul USL și nici măcar cu deputatul timișorean care trăgea isonul acestui guvern. Acum poate să facă câte sondaje vrea pe Facebook, fiindcă decizia nu se schimbă. Bine, acum trebuie văzut și ce și-a dorit primarul. Să aibă cu adevărat Timișoara spital regional sau să aibă pretext pentru a face acum gargară împotriva Guvernului PSD și a lui Victor Ponta. Altfel, ca o nouă dovadă că actualei puteri chiar i se rupe de Timișoara e faptul că și atât de trâmbițații bani pentru Spitalul de Copii au rămas doar pe hârtie. Că vorba aceea: „Timișoara nu-i buricul pământului”.

Share
Published by
Ziaristul de (pe) terasa

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

4 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

4 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

6 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

6 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

7 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

9 ore ago