Categories: Social

Prinsa cu 100 de euro falsi la casa de schimb

A vândut un apartament, iar cumpărătorul a plătit, cel puțin parțial, cu bani falși. I s-a întâmplat unei femei, care, după ce a mers să schimbe niște euro, a avut surpriza să fie luată în primită de oamenii legii.

R.E. a mers să schimbe, marți seară, 250 de euro la o casă de schimb valutar de pe strada Liege. Casiera a constatat însă că două bancnote de 50 euro din cele prezentate de clientă erau false, astfel că a solicitat intervenţia unui echipaj de ordine publică. Femeia a fost luată la întrebări și le-a spus oamenilor legii că a primit bancnotele de la un cetățean, pe post de avans în urma încheierii cu acesta a unui contract de vânzare-cumpărare a unui apartament. Ea a spus că nu știa că printre bancnotele primite se găsesc și unele false. Femeia este acum cercetată pentru punerea în circulație a unor valori falsificate și urmează să fie chemat la audieri și cel de la care a primit banii.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

53 de minute ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

2 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara. Se va ocupa de trotuare

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

2 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

2 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

2 ore ago

Contractul de finanțare cu fonduri europene pentru completarea Inelului II de circulație a fost semnat

ADR Vest și Primăria Timișoara au semnat contractul de finanțare, din fonduri europene, a proiectului…

3 ore ago