Categories: Timp liber

Festivalul Rachiului o aduce la Sanpetru Mare pe Neda Ukraden!

Mare petrecere mare se anunță de… 23 august, la Sânpetru Mare! Cea de-a patra ediție a Festivalului Rachiului – Rakijada vă așteaptă să „defilați” prin fața cazanelor, unde vor fi prezentate cele mai bune licori. Seara se va încheia cu un super-concert al uneia dintre cele mai iubite artiste din Serbia.

Rakijada a pornit la drum în 2010, ca încă un festival rural care ar fi putut deveni interesant. A crescut, se pare, de la an la an, iar acum, la ediția cu numărul patru, o aduce la Sânpetru Mare pe una dintre artistele celebre ale Serbiei. Neda Ukdraden va închide Festivalul Rachiului cu un concert la care sunt așteptați să participe o mulțime de oameni. „Rachiul a devenit, de-a lungul timpului, mai mult decât un aperitiv. Îl găsim pe masă în zile de sărbătoare, de doliu, la munca grea a câmpului, înainte de masă, înainte de somn, a fost folosit ca medicament pentru dureri de dinți, pentru depresii, pentru lipsa poftei de mâncare, pentru răni fizice și sufletești”, spun organizatorii evenimentului. Și, pentru că, așa cum se spune, „câte bordeie, atâtea obicee”, rachiul se prezintă în multe forme, gusturi și… grade, aprecierea lui fiind, întotdeauna, la consumator. În aceste condiții, nu vă rămâne decât să apreciați sâmbătă oferta de la Sânpetru Mare. Concursul începe la ora 15.30. Iată și programul zilei:

ora 15,30 – concurs Cel mai bun rachiu
ora 16 – Concursuri sportive
ora 18,30 – Parada participanților
ora 19 – Deschiderea oficială
ora 19,30 – Program artistic
ora 21 – Premierea câștigătorilor
ora 21,30 – Concert extraordinar Neda Ukraden

Share
Published by
Silvia Suciu

Recent Posts

Doi infractori notorii printre membrii fondatori ai partidului lui Călin Georgescu

Tribunalul București a admis, luni, cererea de înregistrare a Partidului „România Românilor”, formaţiune despre care…

3 ore ago

SCM Timișoara vrea să organizeze turneul Final 4 al Cupei României

Clubul SCM a înaintat Federației Române de Handbal o ofertă de organizare a turneului final…

5 ore ago

Săcălazul va avea, în premieră, creșă. La Moșnița va crește numărul de grupe funcționale

Două comune periurbane ale Timișoarei vor beneficia de susținere financiară în vederea oferirii de suport…

5 ore ago

Douăzeci de noi locuri de parcare sunt amenajate în Piața Consiliul Europei

Terenul public aflat în fața clădirii cunoscute ca și Centrul Financiar-Bancar, din Piața Consiliul Europei,…

6 ore ago

O asociere de firme condusă de Construcții Erbașu va primi 211 milioane de lei pentru reabilitarea a 13 kilometri de rețea de termoficare

O asociere condusă de societatea Constucții Erbașu a fost declarată câștigătoare a contractului de modernizare…

6 ore ago

Trei regiuni istorice din România își consolidează colaborarea în cadrul rețelei IGCAT: parteneriat pentru promovarea națională prin gastronomie

Gastronomia ne „leagă” pe toți. Harghita, Banat și Dobrogea au oficializat semnarea unui Acord de…

7 ore ago