Categories: EconomicUltima ora

Un nou „Caritas” face victime! Atentie la Saturnus Finance, puteti plati rate luni la rand, inainte sa primiti imprumutul

Și-a început activitatea la Cluj, iar din luna aprilie a deschis un punct de lucru și în Timișoara. Saturnus Finance SRL profită de naivitatea celor care au nevoie de bani. Oamenilor li se promite că, după ce achită o garanție și o primă rată, ar putea să primi finanțare, cu o dobândă extrem de avantajoasă. Ei pot însă să plătească rate timp de mai multe luni, fără să vadă în schimb niciun ban. Asta, pentru că eventualul „împrumut” depinde de sumele pe care le plătesc alți clienți, aflați în așteptarea banilor. Cam ca la Caritas…

Iosif Ciprian Ștefănescu este unul dintre cei care s-au „ars” cu Saturnus Finance. „Am semnat un contract pentru 30.000 de lei și ne-au cerut bani ca garanție. Am depus 1.800 de lei ca garanție, dar și prima rată, de 331 de lei. Se întâmpla în luna mai. Între timp, am plătit și a doua rată și tot nu am primit banii. Eu trebuia să returnez banii în zece ani și m-a atras dobânda, de nici 10.000 de lei, mult mai mică decât la bancă”, spune bărbatul. Pentru a obține acest împrumut, el a trebuit să aducă buletinul și o copie după acesta, factură de utilități și „fluturașul” de salariu de pe ultimele trei luni. Nu e un caz singular. Familia Moțolică, dintr-o localitate din Timiș, a aflat de Saturnus Finance de la un vecin. Aveau nevoie tot de 30.000 de lei, sumă scadentă în 20 de ani, cu o dobândă de numai… 2,68%. Pentru a achita garanția și prima rată, au vândut un porc. Banii nu i-au primit niciodată.

Iosif Ștefănescu s-a adresat Organizației pentru Apărarea Drepturilor Oamenilor din România, care, la rândul ei, a sesizat Poliția. Reprezentanții Saturnus Finance susțin însă că totul are acoperire prin contractul pe care îl semnează clientul. „Nu e niciun fel de ţeapă. Este o finanţare alternativă la care apelează oamenii care au nevoie de bani pentru dezvoltarea afacerii, cumpărarea maşinii, a electrocasnicelor, renovarea casei. (…) Oamenii vin la noi pentru că vor să vină. Noi le aducem la cunoştinţă ce documente au nevoie în prima fază. (…) Dacă cererea este aprobată, îl chemăm pe client să vină să citească contractul, i se explică contractul şi, dacă este de acord, achită taxele aferente”, spune angajata Saturnus Finance, fără a-și da însă numele. Întrebată câți clienți au primit bani până acum, femeia ne-a declarat că nu deține astfel de informații.

Totuși, ea insistă că activitatea firmei nu trebuie confundată cu aceea a unei bănci. „Noi nu suntem bancă, suntem un SRL. Acest lucru este explicat clienţilor. Oricine are probleme la Biroul de Credite şi nu mai primeşte bani la nicio bancă poate apela la noi. Noi avem taxe mai mici (decât dobânda de referinţă a BNR –n.r.) tocmai ca să-i atragem şi să-i putem ajuta. Aşteaptă trei luni, dacă ne permite fondul, a patra lună noi îi facem plata. Dacă nu achită ratele, chiar dacă nu a primit finanţarea, nu poate să primească bani”, susține femeia. Altfel spus, până să primiți finanțare, trebuie să plătiți rate în fiecare lună! Nici măcar nu se poate spune în ce interval v-ar putea fi aprobat împrumutul. „Perioada poate să dureze. Când ne permite fondul, putem să facem finanţările clienţilor. Conform regulamentului de participare, administratorul decide. Cât vede el că este fondul, cât ne-a permis fondul, se face plata”, mai spune angajata Saturnus Finance. De fapt, din discuțiile cu aceasta, rezultă că, de fapt, împrumuturile se acordă exclusiv din banii pe care-i plătesc cei care semnează contractele. Dacă sunt mulți plătitori, bine. Dacă nu, asta e, clienților nu le rămâne decât să aștepte. Între timp, sediul din Timișoara al firmei s-a mutat din Iosefin, în Mehala, pe strada Cloșca, la numărul 2. Reprezentanții Saturnus Finance sunt categorici: dacă persoanele care fac împrumuturi nu achită ratele la timp, deși nu au primit încă sumele solicitate, nici nu vor exista fonduri pentru ca ei să obțină creditele!

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

Emoţii mari pentru o familie din Lovrin, care de sărbători putea rămâne fără casă din cauza unui incendiu

Duminică, 22 decembrie, în jurul orei 12:10, ISU Timiş a fost anunţat despre producerea unui…

14 ore ago

Oprit în trafic înainte de a produce nenorociri! Beat „mort” şi fără permis, cu tupeu la volan

„Curaj” prostesc! La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Belinț au reținut…

15 ore ago

Culmea prostiei? Să furi o maşină, să nu ai permis şi să mai faci şi accident

Un copil teribilist a făcut-o lată chiar înainte de Sărbători! Dacă alţi adolescenţi de vârsta…

15 ore ago

CCIA Timiș lansează două cursuri gatuite de profesionalizare a angajaților

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Timiș anunță lansarea a două cursuri gratuite care…

15 ore ago

Lista proiectelor de pe lista suplimentarelor e prea stufoasă. O consilieră locală de la AUR vrea limitarea acestei proceduri

Primarul Dominic Fritz a fost luat la rost de unul dintre cei trei consilieri locali…

15 ore ago