În Piața Libertății se pun de zor pavele și, în paralel, se taie copaci. S-a întâmplat luni, când angajații de la Horticultura au culcat la pământ unul din cei șapte arbori care supraviețuiseră lucrărilor de reabilitare. Oficial, explicația este că acesta era bolnav.
Unul din cei fix șapte copaci care au supraviețuit schimbărilor operate până acum în Piața Libertății a căzut, luni, sub drujbele de la Horticultura. Arborele se afla în zona centrală a pieței, unde muncitorii montează în ritm alert pavele. „Copacul avea o problemă la rădăcină şi era şi o fisură la despărţirea ramurilor principale. Toți pomii tăiați în Piata Libertății au avut probleme de sănătate. Există toate dovezile… Unul singur a fost tăiat pentru că era crescut oblic”, a explicat, luni, primarul Nicolae Robu. Acesta susține că, după finalizarea lucrărilor, în Piața Libertății vor fi aduși peste 30 de pomi. „Este prevăzut să punem 32 de copaci în jurul băncilor fixe Copacii vor face umbră, nu for fi ghivece 100%. Bineînțeles că vom aduce și alte plante, și flori… «Mobilarea» aceasta nu este prevăzută în proiect, urmează să stabilim exact ce facem”, mai spune Robu.
Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…
Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…
Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…
Valorile termice maxime vor avea oscilații ușoare în perioada 16 - 29 martie, la nivel…
După un început de 2026 cu 10 puncte din 12 posibile, CSC Dumbrăvița vrea să…
Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…