La aproape 91 de ani și după mai bine de cinci decenii în fruntea Mitropoliei Banatului, Nicolae Corneanu a părăsit această lume pentru una mai bună. A lăsat în urmă un mare gol, mai ales într-o Biserică Ortodoxă Română tot mai anchilozată și pe zi ce trece mai fundamentalistă. Nicolae Corneanu a avut foarte mulți admiratori, așa cum a avut și destui detractori. Însă, și unii, și alții trebuie să recunoască că au avut de-a face cu o personalitate extrem de puternică, una dintre cele mai puternice ale ortodoxiei românești. O personalitate care va intra, dacă nu în istoria României, în mod cert în cea a Banatului. Nicolae Corneanu n-a fost nici sfânt sau înger, cum vor unii să-l facă azi, dar nici demon, cum sunt convinși alții.
S-au spus și încă se mai spun despre Mitropolitul Corneanu multe lucruri rele, unele adevărate, altele false. S-a spus că a închis porțile Catedralei în acel decembrie 1989. N-a fost însă așa, porțile fiind ferecate de altcineva. Se pare, persoană importantă astăzi. Nicolae Corneanu a fost însă un om al contrastelor, a fost noapte și zi, întuneric și lumină, diamant și rugină. Unul a fost Corneanu dinainte de 1989, altul a fost cel de după 1989. A fost – vorba cronicarului – un biet om sub vremuri în perioada comunistă, însă unul care a vrut – și într-o foarte bună măsură a reușit – să se ridice deasupra vremurilor după 1989. Fiindcă, da, a fost turnător la Securitate și unul nu chiar benign, producând multă suferință prin colaborarea sa. După 1989 a denunțat însă pactul cu Diavolul, spre deosebire de colegii săi din fruntea BOR. Nu e o scuză pentru regretatul Corneanu, dar care dintre înalții prelați ai Bisericii Ortodoxe Române nu a făcut acel pact, fie cu Securitatea, fie cu puterea comunistă? Fiindcă întrebarea pentru înalții capi ai BOR ar trebui să fie „cine n-a colaborat cu Securitatea?”, nu cine a colaborat. S-a cerut societății românești, clasei politice să facă o curățenie morală după 1990. Or, chiar instituția care ar trebui să aibă cele mai mari responsabilități în ceea ce privește curățenia morală, Biserica, n-a făcut nici cel mai mărunt gest în acest sens.
Și aici vine marele merit al lui Nicolae Corneanu, cel de după 1990. A fost probabil singurul cap al BOR care a pornit pe drumul reformei morale într-o societate bolnavă de cei 45 de ani de comunism. Și asta într-o perioadă în care semenii săi făcuseră din nou pact cu puterea neo-comunistă care se instalase după decembrie 1989. Urmând preceptele lui Hristos, prin smerenie, rugăciune și mărturisirea păcatelor, greșelile lui au fost iertate, și cu siguranță și-a găsit acum calea spre Cer. Incontestabil, a fost poate cea mai luminoasă față a BOR de după 1989. Printre atâția șnapani, arghirofili, politruci, șpăgari, pe scurt, oameni fără niciun Dumnezeu, Nicolae Corneanu era o speranță că Biserica Ortodoxă Română poate avea un viitor. Punându-și în cap „talibanii” BOR, a restituit greco-catolicilor bisericile care le aparținuseră de drept. Fără scandaluri și bătăi așa cum s-a întâmplat în mai multe locuri din Ardeal, unde vechii și noii securiști i-au instigat pe ortodocși împotriva uniților cu Roma. Evident că aceste fapte nu au fost în stare să-i bucure prea mult pe alți capi ai BOR, ale căror principale preocupări erau înavuțirea rapidă și apărarea unei dogme înțepenite în trecut.
În ultimii ani, chiar s-a pus problema caterisirii sale, după ce s-a împărtășit cu greco-catolicii. Era doar un pretext, fiindcă înalți prelați ai BOR nu-i puteau ierta multe lucruri, începând cu mărturisirea colaborării cu Securitatea. A avut o activitate susținută pentru întronarea ecumenismului, alt lucru care n-a fost văzut cu ochi buni. Una peste alta, trebuie spus că, în ultimii 25 de ani, Nicolae Corneanu s-a desprins totalmente de trecutul său neguros, devenind un adevărat OM al Bisericii, împăcat cu sine însăși și împăcat cu Dumnezeu. Iar dacă ar fi să facem o comprație cu ceilalți mari demnitari ai BOR, se poate spune c-a fost și Sfânt. Dar numai în comparație cu ei, fiindcă altfel a rămas un OM. Cu multe rele și mult mai multe bune.
Dumnezeu să-i ierte păcatele!
Primăvara, Parcul Justiţiei este unul dintre cele mai vizitate şi fotografiate locaţii din Timişoara, datorită…
Un număr de 22 de proiecte care încurajează mersul pe bicicletă în întreaga regiune de…
Muzeul Național de Artă Timișoara aduce în prim plan opera lui Albert Kristóf-Krausz, personalitate marcantă…
Timișoara concurează din nou în competiția „Destinația Anului”, cel mai amplu concurs turistic din România,…
Compania Naţională de Investiţii (CNI) a dat undă verde construirii unei creşe la Urseni, comuna…
Se împlinesc în aceste zile 35 de ani de la aprinderea în Timişoara a flacării…