Nici sfant, nici demon. La moartea unui OM: Nicolae Corneanu

La aproape 91 de ani și după mai bine de cinci decenii în fruntea Mitropoliei Banatului, Nicolae Corneanu a părăsit această lume pentru una mai bună. A lăsat în urmă un mare gol, mai ales într-o Biserică Ortodoxă Română tot mai anchilozată și pe zi ce trece mai fundamentalistă. Nicolae Corneanu a avut foarte mulți admiratori, așa cum a avut și destui detractori. Însă, și unii, și alții trebuie să recunoască că au avut de-a face cu o personalitate extrem de puternică, una dintre cele mai puternice ale ortodoxiei românești. O personalitate care va intra, dacă nu în istoria României, în mod cert în cea a Banatului. Nicolae Corneanu n-a fost nici sfânt sau înger, cum vor unii să-l facă azi, dar nici demon, cum sunt convinși alții.

S-au spus și încă se mai spun despre Mitropolitul Corneanu multe lucruri rele, unele adevărate, altele false. S-a spus că a închis porțile Catedralei în acel decembrie 1989. N-a fost însă așa, porțile fiind ferecate de altcineva. Se pare, persoană importantă astăzi. Nicolae Corneanu a fost însă un om al contrastelor, a fost noapte și zi, întuneric și lumină, diamant și rugină. Unul a fost Corneanu dinainte de 1989, altul a fost cel de după 1989. A fost – vorba cronicarului – un biet om sub vremuri în perioada comunistă, însă unul care a vrut – și într-o foarte bună măsură a reușit – să se ridice deasupra vremurilor după 1989. Fiindcă, da, a fost turnător la Securitate și unul nu chiar benign, producând multă suferință prin colaborarea sa. După 1989 a denunțat însă pactul cu Diavolul, spre deosebire de colegii săi din fruntea BOR. Nu e o scuză pentru regretatul Corneanu, dar care dintre înalții prelați ai Bisericii Ortodoxe Române nu a făcut acel pact, fie cu Securitatea, fie cu puterea comunistă? Fiindcă întrebarea pentru înalții capi ai BOR ar trebui să fie „cine n-a colaborat cu Securitatea?”, nu cine a colaborat. S-a cerut societății românești, clasei politice să facă o curățenie morală după 1990. Or, chiar instituția care ar trebui să aibă cele mai mari responsabilități în ceea ce privește curățenia morală, Biserica, n-a făcut nici cel mai mărunt gest în acest sens.

Și aici vine marele merit al lui Nicolae Corneanu, cel de după 1990. A fost probabil singurul cap al BOR care a pornit pe drumul reformei morale într-o societate bolnavă de cei 45 de ani de comunism. Și asta într-o perioadă în care semenii săi făcuseră din nou pact cu puterea neo-comunistă care se instalase după decembrie 1989. Urmând preceptele lui Hristos, prin smerenie, rugăciune și mărturisirea păcatelor, greșelile lui au fost iertate, și cu siguranță și-a găsit acum calea spre Cer. Incontestabil, a fost poate cea mai luminoasă față a BOR de după 1989. Printre atâția șnapani, arghirofili, politruci, șpăgari, pe scurt, oameni fără niciun Dumnezeu, Nicolae Corneanu era o speranță că Biserica Ortodoxă Română poate avea un viitor. Punându-și în cap „talibanii” BOR, a restituit greco-catolicilor bisericile care le aparținuseră de drept. Fără scandaluri și bătăi așa cum s-a întâmplat în mai multe locuri din Ardeal, unde vechii și noii securiști i-au instigat pe ortodocși împotriva uniților cu Roma. Evident că aceste fapte nu au fost în stare să-i bucure prea mult pe alți capi ai BOR, ale căror principale preocupări erau înavuțirea rapidă și apărarea unei dogme înțepenite în trecut.

În ultimii ani, chiar s-a pus problema caterisirii sale, după ce s-a împărtășit cu greco-catolicii. Era doar un pretext, fiindcă înalți prelați ai BOR nu-i puteau ierta multe lucruri, începând cu mărturisirea colaborării cu Securitatea. A avut o activitate susținută pentru întronarea ecumenismului, alt lucru care n-a fost văzut cu ochi buni. Una peste alta, trebuie spus că, în ultimii 25 de ani, Nicolae Corneanu s-a desprins totalmente de trecutul său neguros, devenind un adevărat OM al Bisericii, împăcat cu sine însăși și împăcat cu Dumnezeu. Iar dacă ar fi să facem o comprație cu ceilalți mari demnitari ai BOR, se poate spune c-a fost și Sfânt. Dar numai în comparație cu ei, fiindcă altfel a rămas un OM. Cu multe rele și mult mai multe bune.
Dumnezeu să-i ierte păcatele!