Categories: Primăria Timişoara

Primaria vrea sa faca un nou sens giratoriu in zona stadionului!

Strada Podeanu, singura unde proprietarii de garaje și-au demolat singuri construcțiile, va intra în reamenajare anul viitor. Inițial, planul era mult mai simplu, cu lărgire la patru benzi și spații de parcare, dar acum primăria vrea altceva. În zonă va apărea inclusiv un nou sens giratoriu, în partea dinspre Novatim, în zona stadionului.

La începutul anului, cele aproximativ 60 de garaje din tablă de pe strada Podeanu au fost demolate de bună voie de proprietari. În martie, primarul Nicolae Robu anunța că lucrările de extindere a carosabilului urma să înceapă în aproximativ două luni. „Într-o primă instanță, până când vom veni să extindem numărul de benzi și să amenajăm trotuare, pentru că nu există trotuar pe strada aceasta, vom pietrui probabil o zonă, ca oamenii să nu-și țină mașinile în noroi. Vom începe lucrările, presupun în cel mult două luni, pentru că mergem pe reparatii, nu este o lucrare de investiții”, declara acesta.

Între timp, în zonă nu s-a întâmplat nimic din toate acestea, pentru că planurile primăriei s-au schimbat. „Nu a rămas uitată acea lucrare. Veţi vedea ce frumos vom face amenajarea acolo, dar din păcate a luat mult timp realizarea proiectului, cred că este pe terminate. Nu se mai face pe reparaţii, am ajuns la concluzia că vom face modificări mai importante. Ca să dăm fluenţă Aleii FC Ripensia cu trei benzi, cum o vom face, se impunea şi aici o modificare. A fost nevoie de proiect pentru Podeanu, nu de intervenţie de reparație. Iniţial am vrut să mergem pe fonduri de reparaţii şi să punem bordurile mai departe, să mai creăm două benzi şi cu asta basta”, spune acum Robu.

Proiectul include și o noutate absolut. „Este vorba despre un sens giratoriu în zona Novatim, între Novatim şi stadion. E o idee interesantă. Va fi cum vii dinspre Surorile Martir Caceu, dar puţin mai în dreapta, înspre Stadionul «Dan Păltinişanu». Va fi foarte funcţională zona, vom asigura fluenţă. Toate trebuie să le corelăm, mai ales acum că a apărut oportunitatea introducerii la finanţare a proiectului Michelangelo 2 şi atunci lucrurile se leagă”, afirmă edilul. Conform acestuia, licitația urmează să fie lansată în scurt timp, imediat după finalizarea proiectului. „În primăvară ne apucăm de lucrare. Strada Podeanu va fi lărgită la patru benzi şi vom avea locuri de parcare pe ambele părţi, aproape pe toată porţiunea, pentru că este şi o zonă mai îngustă. Nu cred că ajungem la grădinile oamenilor”, a conchis primarul Timișoarei.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

PSD a decis să voteze bugetul, dar va introduce mai multe amendamente. Sorin Grindeanu i-a trimis o scrisoare acidă lui Ilie Bolojan

Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…

2 ore ago

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

7 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

10 ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

10 ore ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

11 ore ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

11 ore ago