Polițiștii continuă activităţile de verificare a legalităţii operaţiunilor cu produse cerealiere şi de panificaţie. Acestea au ca scop prevenirea şi combaterea ilegalităţilor în domeniu. În Timiș, în primele opt luni ale anului, au fost date .000 de amenzi, pentru jumătate din cei verificați.
În perioada ianuarie – august, poliţiştii timişeni au efectuat peste 12.000 de controale. Au fost controlate 440 de unităţi de panificaţie, 140 de unităţi de patiserie, peste 40 de unităţi de morărit şi tot atâtea depozite cerealiere, dar şi aproape 9.000 de mijloace de transport. Astfel, au fost date .000 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste trei milioane de lei. 3.000.000 de lei au fost aplicate de poliţiştii timişeni. Totodată, au fost întocmite 38 de dosare penale, 18 dintre acestea fiind pentru fapte de evaziune fiscală. Acţiunile poliţiştilor s-au realizat împreună cu reprezentanţi ai organismelor de inspecţie şi control de lal Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Regionale, Agenţia Naţionale de Administrare Fiscală şi Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier.
Austeritatea fără schimbare nu corectează dezechilibrul. Doar îl amână. România nu intră în austeritate pentru…
Ziua de Buna Vestire numită și Blagoveștenie se sărbătorește în fiecare an pe 25 martie,…
DNA a făcut o „vizită neanunțată” marți la Spitalul Victor Babeș. Cu toate că s-a…
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…
Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…
Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…