Categories: Cultura

Cele mai bune scurtmetraje au fost premiate la Timishort

Unul dintre cele mai iubite festivaluri de film de la Timișoara și-a desemnat, duminică, câștigătorii. Timishort, eveniment ajuns la ediția cu numărul șase, a adus în orașul de pe Bega o mulțime de scurtmetraje reușite, prezentate pe parcursul a nu mai puțin de patru zile.

Pe la festival au trecut peste 1.500 de spectatori, care s-au putut delecta cu cele mai bune scurtmetraje din ultimii ani. Mai mult, la Timishort au putut fi urmărite aproximativ 150 de filme. Cei prezenți au avut ocazia să discute și regizorii, actorii și cu organizatorii. Cum orice festival care se respectă are și o gală a laureaților, Timishort n-a făcut excepție. Astfel, la categoria de filme internaționale, cel mai bun film a fost „Exchange & Mart”, regizat de Cera Connolly și Martin Clark. Juriul pentru această categorie, format din Eva Križková, Eduardo Williams și Antony Hickling, au oferit și o mențiune specială din filmului „Dinola”, de Mariam Khatchvani. Regizorii Ilan Yona, Mihai Grecu și Eugen Neacșu au format juriul care desemnat câștigătorii pentru competițiile de național și experimental. Trofeul Videorama, pentru cel mai bun scurtmetraj experimental, a ajuns la Deborah Stratman, pentru „Hacked Circuit”. Mențiunea specială a revenit scurtmetrajului „Metube: August sings Carmen «Habanera»”, regizat de Daniel Moshel. În cazul filmelor românești, cea mai apreciată peliculă a fost „Cai Putere”, de Daniel Sandu, mențiunea specială fiind acordată filmului „O umbră de nor”, regizat de Radu Jude. Timishort mai are o veste bună. Cei care vor să revadă filmele premiate sau nu au apucat să le vadă mai au o șansă. Aceștia pot să vizioneze scurtmetrajele în cadrul evenimentului Freenetik Party, sâmbătă, 11 octombrie, de la ora 20, la Hala Industrială de pe strada Hasdeu nr. 1.

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

3 ore ago

Poli Timişoara continuă să conducă în clasamentul provizoriu play-off, chiar şi după două meciuri mai puţin reuşite

În pofida a două meciuri mai puţin reuşite, la Pecica şi acasă cu Unirea Alba…

3 ore ago

Se pregătește o nouă ediție la HackTM, una extinsă, desfășurată pe parcursul a șase zile

Asociația Banat IT anunță lansarea oficială a HackTM 2026, ediția din acest an a hackathonului…

3 ore ago

“Becali”, şeful AUR Deta, “puşcaşul” de la miezul nopţii. Pe banii făcuţi din contrabandă cu ţigări/Video

Şeful AUR din oraşul Deta este un anume Florea Gabriel Diamandescu, cunoscut de toată lumea…

3 ore ago

Angajatorii din Timiș, invitați la un seminar privind modificările legislative și facilitățile pentru ocuparea forței de muncă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de…

3 ore ago

Un nou plen record la CLT. Trei proiecte au fost votate în 2,54 minute

Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…

4 ore ago