Categories: Timp liber

Va place Tango? Haideti la concert

Tango-ul este muzica toamnei la Timișoara. Iubitorii acestui gen vor avea ocazia să se bucure de un concert inedit, programat pe 13 octombrie, la Sala Capitol. Analia Selis, Răzvan Suma și Julio Santillan vor aduce în orașul de pe Bega strălucirea și fierbințeala acestui dans care fascinează milioane de oameni în întreaga lume.

Turneul „Vă place Tango?” are loc în 12 orașe din țară, iar în această lună va ajunge și la Timișoara. Evenimentul este organizat de violoncelistul Răzvan Suma, care în trecut a mai organizat și alte concerte, precum „Vă place Bach?” și „Vă place Brahms?”. La Sala Capitol, timișorenii se vor putea bucura de muzica interpretată de Răzvan Suma, Analia Selis și chitaristul Julio Santillan. „Din păcate acest an a fost plin de evenimente neplăcute – războaie, ameninţări, pandemii etc. Sper ca publicul care vine la concertele noastre să plece convins că ceea ce primeşte prin muzică este oferit cu multă sinceritate, din tot sufletul. Chiar şi numai o temă muzicală rămasă în mintea unui spectator, fredonată în drum spre casă, ne împlineşte obiectivul”, explică Răzvan Suma. Evenimentul este unic în țară și este pentru prima oară când un concert de anvergură este dedicat exclusiv acestui gen muzical. Melodiile cântate vor fi de tango, milonga și vals, fiind semnate de cei mai mari compozitori, de la celebrul argentinian Astor Piazzolla la Carlos Gardel şi Sebastian Piana sau creaţii semnate chiar de Julio Santillan. Concertul va începe la ora 19. Biletele costă 30 lei la lojă, 20 de lei în restul sălii și 10 lei pentru elevi, studenți și pensionari și pot fi cumpărate de la casieria filarmonicii.

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

58 de minute ago

Poli Timişoara continuă să conducă în clasamentul provizoriu play-off, chiar şi după două meciuri mai puţin reuşite

În pofida a două meciuri mai puţin reuşite, la Pecica şi acasă cu Unirea Alba…

O oră ago

Se pregătește o nouă ediție la HackTM, una extinsă, desfășurată pe parcursul a șase zile

Asociația Banat IT anunță lansarea oficială a HackTM 2026, ediția din acest an a hackathonului…

2 ore ago

“Becali”, şeful AUR Deta, “puşcaşul” de la miezul nopţii. Pe banii făcuţi din contrabandă cu ţigări/Video

Şeful AUR din oraşul Deta este un anume Florea Gabriel Diamandescu, cunoscut de toată lumea…

2 ore ago

Angajatorii din Timiș, invitați la un seminar privind modificările legislative și facilitățile pentru ocuparea forței de muncă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de…

2 ore ago

Un nou plen record la CLT. Trei proiecte au fost votate în 2,54 minute

Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…

3 ore ago