Dezastru! Pesedistii timiseni nu mai stiu nici sa minta

Urmărind dezbaterea aprinsă pe subiectul abandonării Timișoarei de către Ponta și PSD, nu ascund faptul că, din tot complexul ăsta de dezinteres, minciună, ipocrizie în relația dintre administrația locală și centrală mai tare, m-a șocat atitudinea politicienilor. La urma urmelor, faptul că guvernele de-a lungul timpului au marginalizat Timișoara e un enunț banal, nu mai aduce nicio noutate. Pe de altă parte, nu cred că vom rămâne fără centură, cu toate că masterplanul cu ținta 2030 nu prevede o astfel de investiție cu fonduri mixte, europene și de la bugetul național. Finalmente, ceva tot se va întâmpla. Cum nici centura de sud a Bucureștului nu e cuprinsă în masterplan (dar nu înseamnă că nu se va face), tot așa, și centura noastră de sud va fi clocită pe firul scurt odată și-odată, pe sub pult, cum îi plăcea românului să se descurce.

Cine știe, poate că deputatul Sorin Grindeanu va apela la prietenul său Victor Ponta, se va screme ca-n povestea cu finanțarea spitalului de copii și până la urmă va veni să ne arate cearceaful însângerat după noaptea nunții. La absurd vorbind, socrul Ilie își va aminti că vine din când în când în Banat și, după ce dă de pământ cu Titu Bojin (CJT), va arăta el poporului timișorean cum dă de sub sutană milioanele de euro pentru flămânzii și clevetitorii din teritoriu. Sau, în ultima instanță, chiar Titu Bojin își asumă misiunea să glumească semeț că guvernul chiar a aprobat investiția în centură, ba chiar e făcută și n-o vedem, de aia nu mai apare în masterplanul 2030. Ca să nu mai zic că ar putea veni Klaus Iohannis președinte, PDL ia cândva funcția de premier și Timișoara primește centură după centură, stadion după stadion, sub amenințarea primarului Nicolae Robu amenință că-și taie venele pe Podul Michelangelo, lângă jardinierele cu mușcate.

Nu de asta îmi fac griji până la urmă. Că Ponta adună de la timișoreni bani mulți și înapoiază puțini iarăși nu e o noutate și nu cred că o schimbăm înainte de o regionalizare înțelept făcută. Teribilă a fost însă atitudinea parlamentarilor puterii. Aproape fără excepție, deputații și senatorii nu știau că la București urma să se dezbată masterplanul care a uitat complet de Timișoara. Titu Bojin știa ceva, dar habar n-avea (sanchi) că reședința județului pe care îl conduce nu mai primește centura de sud. A întors-o apoi ca la Remetea, dar fără să convingă pe nimeni. Singurii de pe lumea asta care știau despre așa ceva erau ziariștii și Alin Popoviciu (deputat de opoziție). „Vai de mine, nu am știut! Așa este? Guvernul Ponta să facă așa ceva Timișoarei? Nu pot să cred. Sunt răvășit. Mă voi interesa”, cam așa sunau răspunsurile șablon venite din partea parlamentarilor rezultați din decizia electorală a celor mai neinspirați și nepretențioși dintre timișeni.

Extraordinar! Oamenii ăștia de la PSD, UNPR, UDMR, PC plus Petru Ehegartner aveau două variante. Una, să zică în plină campanie electorală că n-au ce face, că Timișoara e lăsată să se descurce singură… Sau să zică că nu știu nimic, cum au și făcut. Că treaba lor ar fi cu totul alta, să ridice zmeie cu mecla lui Victor Ponta, nu să știe de proiectele Timișului. Ce probleme ar putea avea un parlamentar de Timiș mai mari decât aprobarea sau respingerea de către guvern a principalelor promisiuni făcute electoratului de acasă? Că doar nu făceau legi capitale, nu schimbau Constituția, nu negociau cu teroriștii eliberarea lui Alfred Simonis, erau în vacanță și habar nu aveau că cineva cu pixul greu și multă nesimțire își bate joc de cei care i-au votat.

Pentru cine încă nu știe cum stă treaba, aș propune un simplu joc. Așa, din curiozitate. Mergeți la aeroportul din Timișoara luni dimineață să-i vedeți pe parlamentari cum pleacă spre București, în jumătatea de an în care nu au vacanță. Foarte frumos! Și mai mergeți marți sau miercuri din fiecare săptămână, adică mâine sau poimâine după ce-au plecat la „muncă”, și vedeți cine se întoarce într-un „weekend” deosebit de timpuriu. Miercuri vin harnicii. De asta nu uită niciodată, de programul avioanelor. Îl știu pe de rost. Mai știu ceva de deconturi, de sume forfetare, ceva lobby cu duhoare de trafic de influență și apoi se lasă întunericul. Pauză totală în cazul celor mai mulți parlamentari. Iar când fac o beșină de declarație în plenul parlamentului despre salvarea stratului de ozon, păi atunci ține-te s-auzi laude prin presa locală.

P.S. O problemă de logică de gimnaziu mă tot frământă. Se dau două enunțuri în două campanii electorale diferite. Nicolae Robu: „Am încredere în Petru Ehegartner” și „Petru Ehegartner are încredere în Tăriceanu”. Întrebarea care se pune e dacă o eventuală concluzie că „Nicolae Robu are întredere în Călin Popescu” este adevărată sau e falsă?