Categories: Alte sporturi

FRB il contrazice pe Simonis: Timisoara va organiza EuroBasket 2015 / VIDEO

Timișoara va organiza Campionatul European feminin de baschet din 2015, spune președintele Federației Române de Baschet, Horea Păun, contrazicându-l pe consilierul local PSD, Alfred Simonis. Există problema sălii, dar ea va fi rezolvată, este convins oficialul FRB.

Într-un juvenil elan electoral, consilierul local PSD Alfred Simonis a venit luni cu „informația în exclusivitate” că Timișoara a pierdut organizarea Campionatului European de baschet feminin din 2015. „Dezvăluirea” lui Simonis este desființată însă de la cel mai înalt nivel al Federației Române de Baschet. Președintele FRB, Horea Păun, ne-a declarat că nu s-a discutat nimic în acest sens, iar în acest moment Timișoara este oficial organizatoare a competiției de anul viitor. „Timișoara este în continuare parte a organizării campionatului. La finalul lunii octombrie, începutul lui noiembrie, va veni o delegație FIBA în inspecție. Există într-adevăr o problemă cu sala. Am discutat însă cu dl. primar și ne-a asigurat că sala va fi gata până la începerea competiției. De altfel, delegația FIBA va avea o întâlnire și cu dl Robu. Delegația va face o evaluare la fața locului, va observa stadiul în care sunt lucrările și cred că nu vor fi obiecții. Personal, sunt convins că Timișoara va organiza campionatul. Ne dorim cu toții la să se întâmple acest lucru, fiindcă toate competițiile care s-au desfășurat la Timișoara au fost ireproșabile”, ne-a declarat Horea Păun.

La rândul lui, managerul echipei de baschet BC Timișoara, Leontin de Mayo, afirmă că oficial nu s-a schimbat nimic, Timișoara numărându-se printre orașele organizatoare. „Eu nu știu de unde are Freddy Simonis aceste informații, pe care nu le știu nici cei de la FRB, nici de la FIBA. Oficial, Timișoara rămâne să organizeze meciuri din grupele Campionatului European, alături de Oradea. Da, e o problemă cu sala, dar acest aspect se va evalua la vizita delegației FIBA. Și dacă atunci se va întâmpla ceva nedorit, la această oră nimeni nu poate să spună că Timișoara a ieșit din cărți”, a spus De Mayo. EuroBasket Women 2015 se va desfășura în perioada 11-25 iunie, cu predilecție în Ungaria. Țara vecină a invitat și două orașe din România, Oradea și Timișoara. să găzduiască meciuri din grupele preliminare, care se vor desfășura în perioada 11-18 iunie. Mai trebuie spus că Timișoara apare în clipul oficial al competiției.

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

Se pregătește o nouă ediție la HackTM, una extinsă, desfășurată pe parcursul a șase zile

Asociația Banat IT anunță lansarea oficială a HackTM 2026, ediția din acest an a hackathonului…

21 de minute ago

“Becali”, şeful AUR Deta, “puşcaşul” de la miezul nopţii. Pe banii făcuţi din contrabandă cu ţigări/Video

Şeful AUR din oraşul Deta este un anume Florea Gabriel Diamandescu, cunoscut de toată lumea…

23 de minute ago

Angajatorii din Timiș, invitați la un seminar privind modificările legislative și facilitățile pentru ocuparea forței de muncă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de…

32 de minute ago

Un nou plen record la CLT. Trei proiecte au fost votate în 2,54 minute

Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…

O oră ago

La Timișoara va avea loc Noaptea Companiilor

Pe 14 mai 2026, la Timișoara va avea loc prima ediție a evenimentului Noaptea Companiilor…

2 ore ago

75 de ani de la nașterea simbolului Politehnicii, Dan Păltinișanu!

Când te gândeşti la Poli, nu ai cum să nu te gândeşti şi la Dan…

3 ore ago