România trece, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora oficială de iarnă. Ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, astfel că ziua de 26 octombrie, care va avea 25 de ore, va fi cea mai lungă din an.
Conform Convenţiei fusurilor orare, ceasornicele arată pentru fiecare punct de pe Pământ acelaşi minut şi aceeaşi secundă, iar diferenţele dintre ore sunt date de faptul că, la fiecare 15 grade longitudine, apare o oră în plus. Numerotarea acestor fusuri începe de la meridianul de origine, care trece prin localitatea Greenwich (Marea Britanie), în sens pozitiv către est. Astfel, pentru Europa, ora Europei Occidentale este ora fusului 0, a Europei Centrale – ora fusului 1 şi a Europei Orientale – ora fusului 2. România se află în zona fusului 2, iar perioada dintre lunile octombrie şi martie (cea a lunilor de iarnă) este denumită „timpul legal român”. Trecerea la ora Europei Orientale nu va modifica mersul trenurilor în vigoare. Trenurile vor pleca din staţiile de formare după ora oficială de vară, până în noaptea de 25 spre 26 octombrie, ora 4, care devine ora 3. În noaptea de sâmbătă spre duminică, toate trenurile care au ora de plecare din staţiile de formare după 4 vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora Europei Orientale.
Vă mai amintiți prin unele hoteluri din România momentul micului dejun? Firește că vi-l amintiți.…
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 23.03.2026, unde se vor executa reparaţii…
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…
Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…
În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…