Categories: Partide

„Actiune cultural-artistica” cu suporterii lui Ponta, in Piata Victoriei / FOTO

Seniorii PSD Timiș au aflat de ce fuge Klaus Iohannis de dezbaterile televizate, în timp ce tinerii din partid au încheiat campania în… pași de dans, în centrul Timișoarei. Flashmobul juniorilor de la PSD, care „gândesc și simt la fel”, a durat câteva minute și și-a propus să demonstreze că și în Timișoara există tineri care votează stânga.

>Foarte reținuți în campania electorală pentru cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, social-democrații din Timiș au ieșit în față doar în penultima zi a acesteia. „Vrem să clarificăm câteva aspecte legate de comportamentul nedemn al celui care vrea să fie președintele României. Klaus Iohannis refuză dezbaterea publică de la Antena3, ca și pe cea de la România TV. Nu e normal să mergi doar la televiziunile de casă, la cele prietene, iar la cele care au tăria să spună adevărul, nu”, spune Călin Dobra, vicepreședintele PSD Timiș. Acesta a ținut să explice și motivul pentru care Iohannis ar da bir cu fugiții. „De ce fuge? Pentru că nu are răspunsuri la ceea ce înseamnă retrocedările din Sibiu. Sunt aproximativ 2.000 de dosare, dar nu au fost făcute decât în jur de 200, majoritatea către Biserica Evanghelică și Forumul Democrat German, reprezentate chiar de Klaus Iohannis!”, a spus Dobra.

Un ceas mai târziu, juniorii din PSD s-au apucat de dans în Piața Victoriei. Înainte, polițiștilor locali care patrulau în zonă li s-a explicat că este vorba despre „o acțiune cultural-artistică”, mai precis despre un dans în grup.Îmbrăcați regulamentar, în tricouri roșii, unii cu însemne de partid, alții fără, ei au dansat pe „Noi simțim la fel”, piesa devenită imnul neoficial al campaniei lui Victor Ponta. Cântecul a fost montat „în buclă”, iar tinerii au dansat și au aplaudat, totul sub îndrumarea lui Alfred Simonis, șeful TSD. „Mesajul acestui flashmob este foarte simplu, și anume că în Timișoara putem să ne comportăm civilizat, putem dansa, putem cânta, putem să alegem pe cine vrem noi, fără să ne înjurăm și fără să ne jignim. Indiferent de rezultatul acestor alegeri, vom rămâne cu toții în Timișoara și trebuie să ne comportăm civilizat. Am vrut să arătăm că și în Timișoara există tineri care îl susțin pe Victor Ponta”, a spus Simonis. Acesta a estimat că la flashmob au participat aproape 400 de oameni. Vineri seară, în același loc, de la ora 18, este anunțat al doilea miting sub genericul „Banatul are voce”. Teoretic, în Piața Victoriei n-ar trebui să se țină manifestări cu tentă politică…

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Un nou plen record la CLT. Trei proiecte au fost votate în 2,54 minute

Consiliul Local Timișoara tinde să fie cel mai eficient din țară. În doar 2,54 de…

55 de minute ago

La Timișoara va avea loc Noaptea Companiilor

Pe 14 mai 2026, la Timișoara va avea loc prima ediție a evenimentului Noaptea Companiilor…

O oră ago

75 de ani de la nașterea simbolului Politehnicii, Dan Păltinișanu!

Când te gândeşti la Poli, nu ai cum să nu te gândeşti şi la Dan…

2 ore ago

Măslina din gâtul alegătorului PSD

Vă mai amintiți prin unele hoteluri din România momentul micului dejun? Firește că vi-l amintiți.…

4 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 23 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 23.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

5 ore ago

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

o zi ago