Categories: Invatamant

Biblioteca Politehnicii, deschisa in sfarsit! Peste 1.000 de studenti au „transmis” ultimele carti pe rafturi

Noua bibliotecă a Universități Politehnica Timișoara a fost, în sfârșit, inaugurată oficial, la opt ani de la începerea lucrărilor. Simbolic, ultimele cărți au fost așezate în rafturi cu ajutorul a peste 1.000 de studenți, care au dat din mână în mână volumele. Cea din urmă: o culegere editată acum un secol, al cărei autor este Traian Lalescu, primul rector al UPT.

Proiectul pentru bibliotecă a fost lansat în 1996, dar abia în 2006 a început lucrarea propriu-zisă. După opt ani, biblioteca a putut fi, în sfârșit, deschisă. Inițial s-a vrut o clădire și mai mare, pe opt niveluri, dar, în final, s-au construit șase. Aici se găsesc 85 de calculatoare care sunt puse la dispoziția studenților, urmând ca numărul acestora va fi suplimentat la 180. Și sistemul de împrumut al cărților este unul modern. Studenții pot să ia cărțile dorite fără să fie asistați și le pot returna tot prin sistemul de self-check. Tot la biblioteca UPT există și șase săli de studiu în grup, dar și 26 de săli de studiu individual pentru cadrele didactice. De asemenea, pentru studenți există și o sală de studiu care va fi deschisă non-stop. Aceasta este dotată cu wi-fi și este supravegheată video. „Realizarea acestei construcții minunate nu este doar rodul unor oameni care s-au aflat întâmplător la conducere, ci este rodul muncii a multor persoane. Mulțumesc tuturor celor care s-au implicat”, a spus rectorul UPT, Viorel Șerban.

De la deschidere nu au lipsit, evident, oficialitățile. Primul la microfon, prefectul Eugen Dogariu. „Politehnica e politehnica, ea vorbește de la sine despre ceea ce înseamnă, iar studenții și cadrele didactice nu mai au nevoie de prezentare. Biblioteca e un lucru extraordinar. Este foarte funcțională. Dacă e să închei cu nota, dau -10, pentru că eu sunt fumător și nu am găsit nicio scrumieră afară. E o glumă! E -10 pentru că avem și celălalt corp de care trebuie să ne ocupăm”, a spus Dogariu. A urmat președintele CJ, Titu Bojin. „Vă felicit pentru tot ceea ce se întâmplă la Politehnica Timișoara și în mod deosebit pentru ceea ce se întâmpla acum. A fost o perioadă extrem de lungă, cu intervenții, pe toate guvernele, cu tot felul de hotărâri cu alocări și pierderi de sume. Nu mai contează, iar astăzi suntem aici și cu ajutorul guvernelor Tăriceanu și Ponta, care au alocat sume mai consistente”, a spus Bojin. Ultimul la microfon a fost Nicolae Robu, fost rector al UPT. „Sunt fericit că pot să particip la acest moment așteptat de noi de atât amar de vreme. Mă bucur că avem pe această stradă o clădire frumoasă care ridică nivelul orașului. Această bibliotecă este ultramodernă și oferă studenților condiții pentru a învăța și a se perfecționa. Vreau să adresez mulțumiri tuturor celor care au contribuit”, a declarat actualul primar.

Ultimele 100 de volume au fost așezate, simbolic, pe rafturile bibliotecii cu ajutorul a peste 1.000 de studenți. Aceștia au format un adevărat lanț uman, pe traseul Bd. V. Babeș – Bd. Regele Ferdinand I – Podul Tinereții – Bd. Pârvan, și au dat din mână în mână cărțile. Ultima dintre ele: o culegere de probleme datând din 1914, scrisă de Traian Lalescu, primul rector al UPT și profesor la Școala Politehnică.

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

Marilen Pirtea: “PSD a încasat în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție”

Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…

6 ore ago

Lucrările de construcție la Centura Timișoara Vest pot începe și oficial/VIDEO

Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…

9 ore ago

Un individ care a aruncat deşeuri pe domeniul public din Ghiroda a fost prins cu ajutorul sistemului de supraveghere din comună

Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…

10 ore ago

Proiecte importante sub egida Grupurilor de Acțiune Locală! Se crează Federația GAL-urilor Urbane

Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…

10 ore ago

Proprietarii afectați de construcția Variantei de ocolire Timișoara Vest, expropriați în baza HG 654 din 20.08.2025

Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…

11 ore ago

Primăria a marcat primele locuri de parcare destinate șoferilor firmelor de distribuție, în Zona Cetate. Rezervarea, online

Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…

11 ore ago