Categories: Economic

Drumul vinului si al berii se deschid in Banat, de la anul

Zona Banatului Românesc și a Banatului Sârbesc are de oferit zeci de atracții pentru turiști. Singurul impediment: aceștia le descoperă foarte greu. Pentru ca frumusețile acestei zone să nu fie uitate, Universitatea de Vest și Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș lucrează la un proiect comun, care să facă mai ușoară și munca agențiilor de turism.

Patrimoniul viu – o resursă nelimitată pentru dezvoltarea turismului” este numele proiectului care vrea să pună la punct turismul bănățean. În cadrul acestuia a avut loc, vineri, o dezbatere în care s-au discutat diferite aspecte relevante pentru îmbunătățirea turismului din zona de vest. Este vorba despre șapte areale, respectiv Herneacova, Făget, Caransebeș, Herculane și Dubova, din România, respectiv Kikinda și Uzdin, din Serbia. Aceste localități au un potențial turistic generos, iar proiectul urmărește elaborarea unor hărți și a unor pachete turistice cât mai atractive. Documentarea a fost făcută de studenți și specialiști, care au luat la pas aceste zone, pentru a vedea lucrurile exact așa cum sunt ele, la fața locului. Hărțile vor fi gata, cel mai probabil, în luna februarie, când vor fi distribuite către agențiile de turism. În funcție de acestea se vor face pachete turistice care să fie cât mai atractive pentru vizitatori. În ele se vor regăsi elemente de patrimoniu natural, case și drumuri istorice, rezervații naturale, dar și ruta vinului sau a berii. De asemenea se va pune accent pe bisericile din lemn, specifice zonei Făget.

Vom avea o întâlnire cu patronii de restaurante și cu bucătarii din cele mai importante restaurante, cu dorința de a introduce în meniu produse tradiționale, astfel încât restaurantele să poată să răspundă cerințelor unui străin care vrea să mănânce bucate tradiționale”, spune Corina Răceanu, reprezentant al Institutului Intercultural Timișoara. Restaurantele care participă la această inițiativă vor fi marcate, astfel încât turiștii să știe unde pot să mănânce… exact ca în Banat. De asemenea, ar urma să fie lansată și o carte de bucate cu mâncăruri tradiționale.

Cerere pentru astfel de pachete turistice există deja, iar unele agenții de turism s-au organizat în acest sens. „Am vândut deja astfel de pachete turistice. Noi avem și un program care se numește «Iubește România ta», pe care l-am început anul acesta în ianuarie, și pot să vă spun a fost un succes. Nu neapărat un succes financiar, dar nu a fost nici un eșec financiar. La aceste excursii există din ce în ce mai mulți participanți. Este de mare ajutor faptul că există specialiști care adună informații, descoperă anumite puncte de interes și ni le oferă în așa fel încât să putem să le promovăm. Cred că în curând în acest proiect toată lumea va avea de câștigat”, spune Gabriela Petcana, managerul agenției de turism Ultramarin.

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

Alfred Simonis îi acordă încredere deplină noului director de la Muzeul Satului Bănățean, în disputa cu unii angajați

Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, a anunțat marți că are încredere deplină în noul director…

8 ore ago

Bătăușii copilului consilierei din Dumbrăvița au primit… arest la domiciliu

Deși vorbim de un caz în care un tânăr de 19 ani a primit o…

9 ore ago

Tenis Club Rogo a organizat cel mai puternic turneu de tenis rezervat jucătorilor „old-boys”! Meciuri de senzație la Dumbrăvița

Județul Timiș a fost onorat să figureze din nou în Calendarul Oficial ITF Masters 2026,…

10 ore ago

Seeds of Kenosis renunță la spațiul florăriei din Piața Operei, motivând că nu vrea să intre în jocuri politice

Asociația Seeds of Kenosis a anunțat, marți la prânz, că va renunța la spațiul pe…

11 ore ago

Un canotor este sportivul anului în județul Timiș. CSM Timișoara, principalul furnizor de talente

Direcția Județeană de Tineret și Sport Timiș a făcut public topul celor mai buni sportivi…

12 ore ago