Peste 2,2 milioane de euro nerambursabili, pentru reabilitarea Liceului Calderon

Liceul „JL Calderon” va fi reabilitat pe fonduri europene. Lucrarea a început deja, este executată de o firmă din Ploiești și va dura 12 luni. Este cea de-a treia unitate de învățământ importantă din Timișoara, după Lenau și Loga, care va beneficia de finanțare nerambursabilă pentru aducerea la standarde moderne.

La fel ca şi în cazul liceelor „Nikolaus Lenau” şi al „C.D. Loga”, Primăria Timişoara a organizat, în primăvară, o licitaţie pentru reabilitarea Liceului „Calderon”. Finanțarea urma să fie asigurată de la bugetul local, în prima fază, urmând să se încerce atragerea de bani europeni, proveniți din realocarea unor fonduri din POS Mediu, respectiv Transporturi. Luni, la primărie, a fost semnat un nou contract cu ADR Vest, care vizează exact această lucrare de la Calderon. În săptămânile trecute s-au semnat și contractele pentru Lenau și Loga.

Valoarea totală a proiectului este de 10,38 milioane de lei, aproximativ 2,36 milioane de euro, din care suma nerambursabilă 9.96 milioane de lei, aproximativ 2,26 milioane de euro. „Proiectul se va desfășura pe parcursul a 12 luni și vizează reabilitarea infrastructurii liceului: structură de rezistență, fațadele, acoperișul, pardoselile, pereții, planșeele și tâmplăria, dar și refacerea sistemelor de preluare și colectare a apelor pluviale, amenajarea grupurilor sanitare, reabilitarea utilităților (apă, canal, instalații electrice și termice) și amenajarea terenului de sport și a vestiarelor. Vor fi reabilitate și echipate 34 de săli de clasă, 16 laboratoare, o bibliotecă, șase cabinete, o sală de sport, o sală de festivități, o sală de arte și o arhivă”, spune primarul Nicolae Robu. De toate acestea vor beneficia 998 de elevi. Lucrarea este executată de SC Paulus SRL, din Ploiești, ir dirigenția, de Braytim.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Sorin Şipoş despre scandalul fiicei lui Ponta: “Întreg sistemul Pile Cumetrii Relații se simte atacat de Oana Țoiu”

Preşedintele USR Timiş, Sorin Şipoş, a sărit în apărarea colegei sale de partid Oana Ţoiu,…

11 ore ago

Semimaratonul Sport Guru Timişoara 21K schimbă duminică circulația mai multor mijloace de transport în comun

Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, duminică, 8 martie 2026, între orele 07:00 și…

13 ore ago

Jumătate dintre timişoreni spun că au sau cred că au o problemă de sănătate. Bolile cardiace și stomatologice în top

Aproape jumătate dintre timișorenii consultați în cadrul barometrului despre calitatea vieții, realizat de Universitatea de…

13 ore ago

Timișoreanul Ioan Vermeșan, convocat pe lista preliminară pentru meciul cu Turcia!

În această lună au loc meciurile din play-off-ul Cupei Mondiale 2026, turneu final găzduit de…

13 ore ago

Să fie Buftea locul cu noroc? Dumbrăvița se întoarce din nou în Ilfov

În etapa a 20-a din Liga 2 – penultima a sezonului regular, CSC Dumbrăvița va…

14 ore ago

Simonis răspunde acuzațiilor lansate de Fritz. Muzeul de Artă are proiect de reabilitare, sediile Bibliotecii Județene sunt ale primăriei

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a răspuns acuzațiilor apărute joi, din partea lui Dominic…

15 ore ago